Campanie care promovează mişcarea în rândul copiilor

1 2 jpg jpeg

Proiectul va fi implementat pe parcursul următoarelor luni în şase şcoli din cartierele unde locuiesc familii cu venituri mici din oraşele Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

Sub sloganul „Fii activ, iubeşte-ţi inima!, copiii din aceste şcoli vor învăţa importanţa activităţii fizice şi vor fi încurajaţi să fie mai activi. În acest sens, au fost dezvoltate materiale şi o serie de activităţi pentru a inspira antrenorii şi profesorii de sport să-i încurajeze pe copii să facă activitate fizică zilnic într-un mod mai distractiv, precum şi pentru a ajuta părinţii, profesorii şi antrenorii să înţeleagă modul în care copiii pot trece peste barierele activităţii fizice zilnice precum lipsa de timp, supra-competitivitatea şi lipsa cunoştinţelor asupra beneficiilor activităţii fizice.

„Inactivitatea fizică este unul dintre principalii factori de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare, iar stabilirea obiceiurilor sănătoase încă din copilărie este esenţială pentru a rămâne sănătoşi toată viaţa. Să fii activ într-un oraş mare poate fi o provocare; acesta este şi motivul pentru care campania a fost special concepută pentru a încuraja copiii (7-12 ani) care trăiesc în familii cu venituri mici din oraşe să efectueze mai multă activitate fizică“, spune Johanna Ralston, CEO-ul Federaţiei Mondiale a Inimii. Materialele educaţionale pentru copii şi ghidul de practică pentru profesori şi părinţi cu privire la beneficiile activităţii fizice, dezvoltate în cadrul acestei campanii, vor fi disponibile gratuit.

Acestea le oferă copiilor sfaturi practice şi idei despre cum să fie mai activi la şcoală, dar şi acasă. În şcolile care fac parte din proiect, copiii vor participa la un concurs de mers pe jos ce va pune accent pe creşterea activităţii fizice zilnice, mai degrabă decât pe competitivitate.

Proiectul a fost conceput ca urmare a atenţionărilor venite din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Cele mai noi studii (cu privire la activitatea fizică efectuată de copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani, din familiile cu venituri mici din zonele urbane din România) au arătat că mai puţin de 25% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani fac minimum 60 de minute de activitate fizică pe zi, aşa cum recomandă OMS.