Call center pentru pacienţii cu boli hepatice

1 2 jpg jpeg

Serviciul de call center, lansat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), împreună cu Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR), va fi disponibilă la tarif normal, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 16.00.

Numărul la care vor putea apela persoanele interesate este 0268.47.44.00. Operatorii vor sta la dispoziţia apelanţilor pentru a le oferi sfaturi şi informaţii utile, în limita competenţelor sale.

În situaţiile în care operatorul consideră că întrebarea şi nevoia interlocutorului necesită ajutor specializat apelul va fi redirecţionat către medici şi alţi specialişti cu care colaborează APAH-RO.

În afara intervalului orar specificat, apelurile vor fi înregistrate, urmând ca operatorul să contacteze pacientul în cel mai scurt timp. Singura condiţie este ca persoana care apelează să-şi lase pe înregistrare numele şi numărul de telefon, pe lângă întrebarea la care caută un răspuns corect.

Persoanele interesate mai pot primi informaţii şi sfaturi şi pe adresa de e-mail hepatobv@gmail.com.

Dacă la început această linie telefonică va fi disponibilă pentru persoanele cu afecţiuni hepatice, în cel mai scurt timp ea va fi accesibilă pentru mai multe patologii, precum cancer, hemofilie, boli autoimune sau diabet.

,,Call Center e important pentru dirijarea pacientului în primii paşi în lupta cu boala, pentru informarea lui cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are. Ne dorim, de asemenea, să ataşăm acestui call center şi un telverde pentru populaţia rurală care trăieşte la limita subzistenţei şi care nu-şi permite nici măcar un apel cu tarif normal”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele APCR.