Botoxul, posibil aliat împotriva cancerului
Concluziile cercetării, realizate de oamenii de ştiinţă britanici pe cobai, au arătat că toxina botulinică poate ajuta la distrugerea nervilor care fac ca tumorile să crească, în special în cazul cancerului la stomac.
În acelaşi timp, toxina le face pe celulele maligne să fie vulnerabile la tratamentul cu chimioterapie.
În cadrul studiului, specialiştii de la Centrul Medical al Universităţii Columbia (SUA) şi cei de la Universitatea de Ştiinţe Tehnologice din Norvegia au analizat rolul nervului vag, cel care face legătura între creier şi sistemul igestiv, implicat în cazul cancerului de stomac.
După ce au tăiat nervul cu ajutorul toxinei botulinice, celule canceroase au încetinit din creştere şi au fost mai receptive la chimioterapie.
,,Deşi nu putem afirma că toxina botulinică este tratamentul-minune în cazul cancerului, important este că am descoperit că poate ajuta la încetinirea evoluţiei acestuia. Este bine că am găsit un potenţial tratament pentru cancerul stomacal. Vom continua să facem studii pe un număr mai mare de subiecţi, tocmai pentru a afla cu exactitate rolul botoxului în tratarea cancerului”, a afirmat Timothy Wang, medic la Universitatea Columbia.
Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Science Translational Medicine”.