Băieţii obezi pot deveni impotenţi
Mai mult, aceştia sunt predispuşi impotenţei sau chiar infertilităţii când ajung la maturitate. La cercetare au participat 25 de bărbaţi care sufereau de obezitate şi 25 care erau normoponderali.
Pe parcursul mai multor ani, specialiştii au analizat nivelul lor de testosteron şi de estradiol (hormon sexual), dar şi cel al maturităţii sexuale.
,,Am fost suprinşi să vedem că băieţii obezi au nivelul testosteronului redus cu 50% faţă de ceilalţi adolescenţi de vârsta lor. Implicaţiile studiului nostru sunt cu atât mai importante cu cât trag un semnal de alarmă privind impotenţa şi infertilitatea ce poate apărea când aceştia devin adulţi”, a afirmat Paresh Dandona, şef al Departamentului de Endocrinologie, Diabet şi Metabolism din cadrul Universităţii din Buffalo din SUA.
Cercetătorii susţin că efectul obezităţii este unul puternic, care se resimte pe o perioadă de mai mulţi ani, de aceea este necesară o modificare a comportamentului alimentar şi a stilului de viaţă.
În momentul de faţă, oamenii de ştiinţă vor să verifice dacă revenirea la o greutate normală prin schimbarea stilului de viaţă, fie cu ajutorul operaţiilor de bypass gastric ajută la restabilirea nivelului normal de testosteron.
Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Endocrinologia Clinică”.