Aspirina ar putea scădea riscul de cancer de piele
Cercetarea legată de riscul de a face melanom s-a întins pe durata a 12 ani şi a fost iniţiată de oamenii de ştiinţă americani.
Aceştia au analizat obiceiurile participantelor la studiu, privind expunerea la soare şi la utilizarea cremelor cu factor de protecţie.
„Acest studiu corelează consumul de aspirină cu un risc mai mic de a dezvolta melanom, dar sunt necesare dovezi mai importante care să justifice această legătură“, a declarat doctorul Jean Tang, de la Universitatea Stanford din California, SUA.
Cazurile de melanom sunt în creştere în ultimele decade. Societatea Americană de Cancer estimează că în acest an, 2013, se vor înregistra încă 77.000 de cazuri noi de cancer de piele, dintre care peste 9.000 de persoane vor deceda din acestă cauză.
Pentru studiu, omul de ştiinţă Jean Tang a colectat date de la aproximativ 60.000 de femei, de rasă albă, cu vârste cuprinse între 50 şi 79 de ani.
Participantele la studiu au furnizat cercetătorilor informaţii cu privire la tratamentele medicamentoase pe care le administrau, dar şi date despre noile diagnostice puse între timp.
În această perioadă de studiu, 548 de femei, mai puţine de 1% din totalul participantelor au fost diagnosticate cu melanom.
Femeile care au declarat că iau aspirină, în mod regulat, adică de două ori pe săptămână, la începutul cercetării prezentau un risc de a dezvolta melanom redus cu 21%.
Consumând aspirină încă 5 ani sau mai mult, femeile supuse investigaţiilor prezentau un risc redus cu până la 30% de a suferi de cancer de piele.