Aproape 22% din gravide nu sunt în evidenţă la medicul de familie
Din 1990 şi până în zilele noastre, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 26,9 la 9,4 decese la o mie de nou-născuţi.
În ţara noastră însă, rata mortalităţii se menţine ridicată, reprezentând 9,4/1.000, faţă de rata medie europeană de 4,1/1.000.
Această problemă a fost subiectul dezbaterilor workshop-ului „Program de sănătate publică în România: reducerea mortalităţii infantile şi a consecinţelor prematurităţii” organizat de Salvaţi Copiii România, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii.
Afecţiunile materne sunt una dintre cauzele care duc la pierderea prematurilor. 22% din femeile gravide nu sunt în evidenţa unui medic de familie, iar 67% dintre ele nu au făcut nicio ecografie în timpul sarcinii.
„Aproape 40% dintre copiii născuţi prematur care nu reuşesc să supravieţuiască au avut la naştere tulburări respiratorii şi cardiovasculare. Mai mult, 22% dintre prematuri se pierd din cauza afecţiunilor materne. Este timpul pentru o implicare maximă în educaţia mamelor, pentru perfecţionarea sistemului şi a actului medical şi nu în ultimul rând, pentru găsirea resurselor financiare care să aducă cât mai multe maternităţi din România la standardele minime necesare îngrijirii acestor copii speciali”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Printre soluţiile propuse pentru reducerea mortalităţii infantile se numără sprijinirea medicilor de familie în urmărirea prenatală a gravidelor. De asemenea, s-a propus reducerea mortalităţii infantile prin anomalii congenitale (48% sunt malformaţii cardiace) prin organizarea unui diagnostic precoce al tipului de malformaţie şi transportul în timp util al nou-născutului în centre cu expertiză chirurgicală.