Alimentele care reduc riscul de apariţie a cancerului
Aceştia spun că doar 10 grame de fructe de acest tip (alune, nuci, migdale, fistic, caju) reduc semnificativ riscul de apariţie a astmului, a enfizemului pulmonar, dar şi a bolilor neurodegenerative, printre care şi demenţa.
De asemenea, scade şi predispoziţia pentru diabet, cancer şi probleme cardiovasculare. Cercetătorii spun că efectele consumului de fructe oleaginoase sunt similare atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor, dar nu sunt aceleaşi dacă se consumă unt de arahide.
La studiul, realizat în perioada 1986-2015, au participat mai mult de 12.000 de bărbaţi din Olanda, cu vârsta cuprinsă între 55 şi 68 de ani.
După ce au răspuns la întrebări privind obiceiurile lor alimentare (în special consumul de fructe oleaginoase), specialiştii au ajuns la concluzia că voluntarii care obişnuiau să includă în dietă fructele oleaginoase aveau mai puţine probleme de sănătate, spre deosebire de participanţii care nu le consumau.
,,Este surprinzător cum doar 15 grame de fructe oleaginoase pe zi reduce riscul de deces cauzat de diabet, cancer, boli respiratorii sau neurologice. Acizii care se găsesc în aceste alimente sunt cei care ne ajută să reducem riscul de apariţie a mai multor probleme de sănătate”, a precizat Piet van den Brandt, profesor la Universitatea Maastricht din Olanda.
Concluziile cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical Internaţional ,,Epidemiology”.