Alăptatul reduce riscul de artrită
Boala, tot mai des diagnosticată, afectează mai mult femeile. Cercetarea, publicată în Jurnalul Medical ,,Reumatologia", a fost realizată pe mai mult de 7.000 de femei trecute de 50 de ani din sudul Chinei.
Participantele au răspuns la mai multe întrebări legate de alăptare, dar le-a fost analizată şi starea de sănătate. Rezultatele obţinute au arătat că una din 10 participante sufereau de artrită reumatoidă.
Astfel, specialiştii au observat că femeile care au alăptat erau mai puţin predispuse acestei afecţiuni. Dacă perioadă de alăptare era mai lungă şi riscul de apariţie a bolii era tot mai mic.
În schimb, femeile care şi-au hrănit copiii cu lapte formulă şi aveau probleme şi cu greutatea aveau un risc mai ridicat.
,,Am descoperit că există o legătură directă între alăptare şi riscul de apariţie a artritei. Această alegere a mamei nu numai că aduce beneficii majore sănătăţii copilului, ci o ajută şi pe ea foarte mult”, au precizat autorii studiului.
Artrita reumatoidă poate afecta mâinile, picioarele, gleznele, gâtul sau coloana vertebrală.