Ai grijă ce şi cât mănânci de sărbători!
Stomacul obişnuindu-se cu alt tip de hrană are un şoc când „primeşte“ alimente greu de digerat. Consumând la o singură masă o grămadă de mâncăruri grele, multe ouă într-o singură zi, miel sub diferite forme, sarmale, salată de boeuf, drob, cozonac, pască, stomacul suferă un şoc, mulţi ajungând la spital din această cauză.
Printre principalele probleme apărute după mesele copioase sunt, pe lângă indigestie, durerile de cap, diareea şi crizele de fiere. Să nu mai spunem că se consumă multă băutură de sărbători, iar stomacul suferă dublu şi din cauza alimentaţiei şi din cauza alcoolului.
Cum ştii că ai o indigestie
Ai o senzaţie de prea-plin, te balonezi şi ai gaze, ai greţuri şi îţi vine să verşi, simţi arsuri şi dureri în zona superioară a stomacului. De asemenea, poţi simţi un gust acid la nivelul gurii, stomacul scoate tot felul de sunete, Acest lucru se numeşte în limbajul de specialitate, drept dispepsie.
Aceste simptome, de regulă, sunt întâlnite la cei care suferă de ulcer, boala de reflux gastroesofagian şi nu numai. Unele persoane când au indigestie simt o arsură la nivelul pieptului, care se datorează faptului că acidul din stomac a ajuns in esofag.
Mănâncă echilibrat!
Unii nutriţionişti spun să mănânci câte puţin din fiecare preparat, iar alţii recomandă că trebuie să ai grijă la proporţiile alimentelor, astfel că ar trebui să consumi mai multe vegetale (60%) şi mai puţine produse de la animale (40%). Dacă te ştii cu probleme cu colesterolul ai mare grijă ce mănânci mai ales de sărbători. La o friptută de miel mănâncă o porţie generoasă de salată de sezon. Nu trece imediat de la antreu, la ciorbă, friptură şi desert, ci lasă stomacul să se acomodeze cu alimentele. Mestecă uşor şi de multe ori fiecare dumicat.
Ciorba cea de toate zilele
Cum organismul uman are 70% apă este foarte importantă hidratarea. Aşadar, este indicat să consumăm lichide (fără acid şi fără e-uri), printre care şi ciorbă ori supă. Specialiştii afirmă că ciorba acţionează ca un „pansament“ pentru stomac, diluând sucurile gastrice şi tamponând aciditatea acestora. De asemenea, ciorba nu trebuie să fie nici fierbinte, dar nici rece, ci caldă, lichidele la temperaturi extreme cauzând iritarea mucoasei stomacului.
Calitate versus cantitate
Nu mânca până „crăpi“, adică nu te ridica de la masa sătul, nemaiputând nici să te mişti. Dacă eşti în vizită şi este felul tău de mâncare preferat şi îţi vine să goleşti tot platoul ori castronul, abţine-te. Excesul nu face bine! Nu uita să mănânci mai multe vegetale de sezon.
Alcoolul, duşmanul sănătăţii
Pe la noi circulă obiceiul ca înainte de masă să se bea o ţuiculiţă pentru că îţi deschide pofta de mâncare, însă puţini ştiu că tăria irită mucoasa stomacului. Un pahar de vin nu strică dacă îl consumi în timpul mesei, dar nu mai mult.
Bea ceaiuri pentru o digestie uşoară (de anason) şi contra bilei leneşe, ceaiul de anghinare.