Află de ce e bine să te culci la aceeaşi oră!
Mai exact, specialiştii de la Universitatea de Stat din Washington (SUA) susţin că persoanele care obişnuiesc să meargă la culcare la aceeaşi oră în fiecare seară au un risc mai redus de a fi diagnosticate cu probleme de sănătate frecvente.
Pentru a vedea cum poate influenţa programul de somn starea de sănătate, cercetătorii au efectuat mai multe studii pe cobai în laborator.
După ce le-au schimbat de mai multe ori programul de somn, oamenii de ştiinţă au observat că nu numai că aceştia aveau o calitate mai prostă a somnului, ci aveau şi o imunitate mai scăzută, ceea ce favoriza apariţia mai multor afecţiuni.
„Nerespectarea unui program de somn poate afecta pe termen lung sănătatea celulelor sistmului imunitar, ceea ce creşte vulnerabilitatea în faţa bolii. Perturbarea ritmului circadian a devenit o constantă în societatea noastră: unele persoane lucrează în turele de noapte, altele sunt mult mai active în a doua parte a zilei. Important este să nu uităm că toate aceste schimbări ne pot afecta sănătatea“, a afirmat Ilia Karatsoreos, asistent universitar în cadrul Departamentului de Psihologie Integrativă şi Neuroştiinţe de la Universitatea de Stat din Washington.
Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical „Brain, Behavior and Immunity“.