Află ce se întâmplă dacă pierzi o oră de somn!
Rezultatele unui studiu recent au arătat că reducerea perioadei de somn chiar şi cu o oră te poate face ca a doua zi să mănânci mai mult. Din păcate şi o oră în plus de somn poate avea aceleaşi efecte asupra greutăţii.
În cadrul studiului, specialiştii de la Universitatea de Medicină Penn State din SUA au analizat obiceiurile legate de somn în cazul a 342 de adolescenţi care obişnuiau să doarmă în medie şapte ore pe noapte.
Astfel, rezultatele obţinute au arătat că atunci când aceştia dormeau cu o oră în plus sau în minus consumau a doua zi cu 210 calorii mai mult, echivalentul a două cupe de îngheţată.
De asemenea, participanţii aveau tendinţa de a face alegeri alimentare nesănătoase, mai exact alegeau alimente bogate în grăsimi.
,,Am ajuns la concluzia că schimbarea duratei de somn poate influenţa greutatea persoanei. Modificările care apar în organism atunci când dormim mai mult sau mai puţin ne face să alegem alimente nu tocmai sănătoase a doua zi”, a afirmat Fan He, autorul studiului şi profesor la Universitatea de Medicină Penn State din SUA.
Concluziile cercetării urmează să fie prezentate în cadrul întâlnirii din 2015 a Asociaţiei Americane de Cardiologie.