34 de români diagnosticaţi anul acesta cu boala Lyme
În ţara noastră, încă din anul 2010, borelioza Lyme şi encefalita de căpuşe sunt afecţiuni monitorizate, fiind în supraveghere epidemiologică.
În 2012, până la 13 mai, numărul cazurilor de borelioză Lyme este de 34 din 208 suspecte, înregistrându-se o scădere faţă de situaţia de anul trecut, când au fost confirmate 62 de cazuri din 130 suspecte.
În comunicatul emis de Ministerul Sănătăţii se precizează că bolile transmise prin vector activ (ţânţari, căpuşe) este în creştere în întreaga Europă, fluctuaţiile de temperatură şi precipitaţiile abundente favorizând înmulţirea căpuşelor.
În condiţiile climatice din ţara noastră, sezonul de activitate intensă a căpuşelor este mai-iunie. De aceea, Ministerul Sănătăţii recomandă să se respecte unele măsuri preventive, precum purtarea unor haine cu mânecă lungă în cazul deplasărilor în zonele cu risc (locurile pline de vegetaţie).
În cazul în care se observă fixată pe piele o căpuşă, se recomandă prezentarea la medic, atât pentru extragerea acesteia, cât şi pentru un consult de specialitate.
Borelioza poate fi tratată fără complicaţii dacă este depistată la timp. Micoorganismele borelia pot fi puse în evidenţă prin teste de laborator efectuate nu mai repede de două săptămâni de la muşcătura căpuşei.