Mecanisme de apărare sau cum de psihicul nostru este atât de rezilient
Când vine vorba despre reziliența psihicului, depinde de metodele la care acesta recurge, pentru a se păstra într-un echilibru. Acest echilibru între cantitățile de neurotransmițători emanate de creier se numește homeostazie și, în condițiile în care sistemul nervos funcționează în parametri optimi, psihicul urmărește stări cât mai apropiate de homeostazie.
Anne Freud, fiica fondatorului teoriei psihanalitice, a studiat mecanismele de apărare, încercând să dezvolte pe cât posibil și să îmbunătățească teoria tatălui său. Așadar, dacă ne referim la mecanismele de apărare a psihicului, vom face imediat asocierea dintre teorie și numele Freud. Cel mai interesant este că aceste mecanisme de apărare se manifestă fără ca noi să ne propunem să reacționăm într-un anumit fel, ci ele sunt dirijate de amigdală, care este numit și ”creier reptilian”. Amigdala este responsabilă de instincte și de procesarea emoțiilor, precum frica și anxietatea, dar și de stocarea amintirilor.
Care sunt cele mai cunoscute mecanisme de apărare
Mecanismele de apărare sunt diferite de la persoană la persoană, iar acestea pot fi clasificate în mult mai multe categorii decât cele folosite uzual. Sigmund Freud a descoperit 10 mecanisme de apărare principale, pe care Anne Freud, îndeosebi, le-a dezvoltat. Acestea sunt: negarea, reprimarea, proiecția, deplasarea, regresia, sublimarea, raționalizarea, introiecția, identificarea și formațiunea reacțională (sau ”a crede contrariul, conform Annei Freud).
În teoria Annei Freud, adultul nu se apără doar împotriva factorilor externi, ci, de fapt, și împotriva factorilor interni, a obiectelor iubirii înregistrate în memorie din copilăria timpurie. Anna Freud afirmă că importanța factorilor externi crește riscul de a experimenta neplăceri la celălalt nivel, anume cel intern.
O perspectivă contemporană asupra mecanismelor de apărare
Nancy McWilliams vine cu o nouă abordare asupra teoriei mecanismelor de apărare, spunând că tot ceea ce este considerat ca fiind mecanism de apărare la adulți, este, de fapt, modul în care copilul a învățat să perceapă lumea, asimilându-se acesteia și adaptându-se. Privind lucrurile în această perspectivă, McWilliams detaliază, spunând că termenul de ”apărare” este ”nefericit” ales.
Conform teoriei lui Nancy McWilliams, așa-zisele mecanisme de apărare sunt, de fapt, moduri de a ajuta copilul să facă față unor sentimente cu un nivel foarte ridicat de anxietate, frică sau chiar bucurie, și de a-l ajuta să-și mențină stima de sine ridicată.
Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog
