VIDEO: Remedii naturale pentru tenul obosit

1 2 jpg jpeg

În plus, tenul obosit face o femeie să pară mult mai în vârstă decât este. Pentru a combate o astfel de problemă este nevoie să se urmeze un tratament revitalizant. Din fericire, remediile naturale sunt la fel de eficiente ca şi tratamentele care se bazează pe substanţe chimice. Tocmai de aceea, află în continuare ce ingrediente naturale pot fi folosite pentru îngrijirea tenului obosit.

Seminţe de floarea soarelui şi ulei de migdale

Ingredientele bogate în antioxidanţi conferă pielii un aspect luminos şi sănătos. Aşadar, optează pentru un tratament pe bază de seminţe de floare soarelului şi ulei de migdale, întrucât aceste două ingrediente sunt ideale pentru tenul obosit.

Pentru prepararea măştii faciale, ai nevoie de o ceaşcă de ulei de migdale, o mână de seminţe de floarea soarelui şi o jumătate de ceaşcă de miere.

Mai întâi încălzeşte puţin mierea, după care adaugă uleiul şi seminţele de floarea soarelui şi ţine amestecul pe foc timp de câteva minute. Lasă să se răcească, apoi aplică compoziţia pe faţa curată. La final, spală-te cu apă călduţă.

Iaurt şi măr

Folosite împreună, cele două ingrediente curăţă tenul în profunzime, îndepărtează celulele moarte şi revitalizează pielea.

Pentru prepararea remediului ai nevoie de 2 linguriţe de iaurt şi un măr. Începe prin a răzui mărul într-un bol, după care adaugă iaurtul şi amestecă până când se formează o pastă omogenă. Masca se aplică pe faţă şi pe gât şi se lasă să acţioneze timp de 15 minute.

Suc de castravete şi lapte

O soluţie preparată din suc de castravete şi lapte hidratează pielea în profunzime, lăsând-o mai fină şi mai catifelată.

Ai nevoie de o lingură de suc de castravete, o lingură de lapte şi un albuş de ou. Ingredientele se amestecă până când se încorporează bine albuşul, apoi, cu o pensulă, se aplică pe faţă. După 15 minute, clăteşte cu apă călduţă.