VIDEO: 7 trucuri de îngrijire a părului vopsit

Vedetele folosesc un tratament cu botox pentru păr jpeg

Alege un şampon şi un balsam pentru păr vopsit. Produsele special concepute pentru acest tip de păr sunt mult mai delicate decât cele obişnuite, iar folosirea lor regulată ajută la păstrarea culorii cât mai mult timp.

2. Spală-te pe cap cu apă călduţă

Apa foarte caldă atacă atât firul de păr, cât şi culoarea. De aceea, foloseşte la baie apă călduţă. Pentru ultima clătire, încearcă un amestec din apă şi oţet de mere, care are proprietatea de a menţine vie culoarea părului vopsit şi de a-i reda strălucirea.

3. Usucă-l natural

În locul uscătorului, care determină oxidarea culorii şi care deteriorează cuticula firului de păr, făcându-l aspru şi tern, foloseşte un prosop din bumbac, cu care să tamponezi uşor rădăcinile şi apoi vârfurile, fără a freca.

4. Protejeză-ţi părul de razele soarelui

Indiferent de anotimp, razele soarelui pot avea un efect nociv asupra părului vopsit. Pentru a-l proteja, aplică după fiecare baie un balsam fără clătire, cu filtru UV. Formula sa hidratantă protejează firul de păr nu numai împotriva soarelui, ci şi a gerului sau umezelii.

5. Aplică un tratament

Vopseaua de păr poate conţine substanţe chimice care afectează structura firului de păr, conducând la degradarea şi ruperea acestuia. Folosirea regulată a unui tratament poate preveni degradarea părului.

6. Alege culoarea potrivită

Roşcatele au cele mai mari probleme cu păstrarea culorii, deoarece roşul aprins îşi pierde cel mai repede strălucirea şi intensitatea. Dacă-ţi doreşti o culoare de durată optează pentru nuanţe naturale.

7. Tunde-l regulat

Taie-ţi vârfurile cel puţin o dată la două luni. Indiferent de cât de bine este îngrijit, cu timpul, părul se degradează şi vârfurile despicate fac ca părul să arate decolorat şi lipsit de strălucire.

Extra sfaturi:

- Dacă ai părul vopsit într-o nuanţă închisă, foloseşte o dată pe săptămână, pentru clătire, o infuzie din ceai negru.

- Părul tău este blond şi vrei să-i dai reflexe luminoase? Foloseşte infuzii din ceai de muşetel.