Trucuri pentru un decolteu de invidiat
Chiar şi femeile cele mai cochete, care pierd ore întregi la oglindă, căutând să remedieze micile imperfecţiuni ale tenului, uită adesea să-şi îngrijească gâtul şi decolteul. Pe termen lung, zona capătă un aspect îmbătrânit, neplăcut la vedere.
Trucuri pentru un decolteu de invidiat - Îngrijeşte-te zi de zi, urmând paşii de mai jos:
Hidratează decolteul Hidratarea de zi cu zi este secretul pielii frumoase. Pentru asta, pielea trebuie să fie curată. De aceea, dimineaţa şi seara, când te demachiezi, trece un tampon cu lapte de ten pe pielea gâtului şi decolteului.
Poţi să te dai apoi cu o cremă hrănitoare, pe care o încălzeşti puţin între palme şi o aplici pornind de la baza gâtului, spre exterior. Apoi, pui palmele pe decolteu şi faci mişcări orizontale spre exterior, urmate de mişcări verticale, până ce crema intră bine în piele.
Pentru eficacitate mai mare - şi dacă te lasă buzunarul - poţi folosi creme cu cu acid hialuronic fragmentat, care hidratează, întind ridurile şi stimulează secreţia de colagen.
Un gomaj uşor, realizat măcar o dată pe săptămână, ajută la stimularea microcirculaţiei şi elimină celulele moarte din zona decolteului, redând strălucire pielii. Când îţi faci gomajul tenului, extinde-l şi asupra gâtului şi decolteului.