Ştergeţi mâinile cu un prosop aspru

1 2 jpg jpeg

Aplicaţi creme hidratante. Unguentele pe bază de glicerină, vitamina E şi vitamina A se folosesc de fiecare dată înainte de a ieşi din casă. Astfel, pielea va fi acoperită de un strat de lipide care o va proteja de agresiunile din mediul exterior.

Îngrijiţi unghiile. Unghiile pot beneficia de hrănire prin scufundarea lor timp de 20 de minute într-o ceşcuţă cu ulei călduţ, de 3 ori pe săptămână.

Folosiţi prosoape aspre. După ce vă spălaţi pe mâini, se recomandă ştersul energic, cu un prosop aspru.

Purtaţi mănuşi pentru a menţine căldura locală când ieşiţi afară. Mănuşile cu dublură de bumbac sunt cele mai indicate.

Beţi multă apă. Factori importanţi pentru sănătatea pielii sunt nutriţia şi hidratarea adecvată, de aceea consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi şi multe fructe şi legume.

"Alegeţi săpunul cu glicerină" Dr. Mircea Tampa, medic dermatolog

Alegeţi cu grijă săpunurile pentru curăţarea mâinilor. Majoritatea au o valoare a pH-ului (un indicator al acidităţii) de peste 7, care le asigură o mai bună capacitate de degresare şi curăţare, dar le face şi extrem de agresive pentru piele, conducând la apariţia iritaţiilor şi a uscării excesive a pielii.

Utilizaţi un săpun al cărui pH să fie cât mai apropiat de valoarea de 5,5 - valoarea pH-ul pielii normale. Pentru pielea uscată se recomandă utilizarea săpunurilor cu cremă hidratantă sau glicerină, care au o acţiune mai blândă asupra pielii.