Sfaturi pentru o piele catifelată pe timp de iarnă

1 2 jpg jpeg

Condiţiile climatice specifice sezonului rece pot influenţa felul în care pielea reacţionează şi, de aceea, iarna, ai nevoie de o rutină de îngrijire adecvată şi adaptată. Fereşte-te, în primul rând, de deshidratare; vremea rece contractă arterele şi perturbă fluxul sangvin. Ca rezultat, producţia de sebum scade şi pielea se usucă mai repede. Cum combaţi deshidratarea

Vântul, frigul, ploaia şi ninsoarea contribuie, în timp, la deshidratarea pielii. Acelaşi effect îl au şi aerul uscat din încăperi, mijloace de transport sau magazine, dat de calorifere sau reţelele de aer condiţiont.

De aceea, deci, pielea are nevoie acum de un plus de hidratare. Aplică, dimineaţa şi seara, o mască pe bază de smântână pe tot tenul, lăsând-o să acţioneze între 5 şi 10 minute. De asemenea, o cremă grasă, de noapte, aplicată înainte de a merge la culcare, poate face minuni. Încearcă să nu ieşi pe timpul zilei fără a aplica o cremă hidratantă, atât pe faţă, cât şi pe mâini.

Acordă câteva minute zilnic pentru a-ţi masa cu o cremă emolientă întreg corpul, imediat după ce ai ieşit din duş, porii sunt deschişi. O altă metodă eficientă pentru a vindeca pielea uscată sau iritată poate fi şi o baie cu uleiuri esenţiale, pentru că o vor hrăni în profunzime.

Zonele vulnerabile, aspre sau uscate au nevoie de o hidratare mult mai intensă, iar pentru asta, uleiurile vegetale, cum este cel de migdale dulci, de exemplu, sunt cea mai bună recomandare. Ele hrănesc, vindecă şi menţin gradul de umiditate a pielii la cote optime. Poţi aplica astfel de uleiuri şi în zona ochilor şi a buzelor.

Şi mâinile sunt predispuse uscării şi crăpării excessive iarna, cu atât mai mult cu cât obişnuieşti să le speli destul de des, pe parcursul zilei. Pe durata iernii, renunţă la săpunurile antibacteriene şi optează pentru produse lichide sau solide, emoliente (pe bază de glicerină, unt de shea, miere).

Apoi, aplică creme grase, cu regularitate şi cu generozitate şi nu uita să foloseşti mănuşi moi şi călduroase (din piele, nu din lână) când ieşi din casă.

Pentru că pielea este mai sensibilă iarna, nu ar trebui abuzată şi prin metode de exfoliere dure sau prea dese. Cu toate acestea, însă, nu trece de această etapă.

Exfolierea este importantă, pentru că eliberează pielea de celule moarte şi, deci, facilitează absorbţia ingredientelor hidratante pe care tu le oferi (creme, balsamuri, geluri, uleiuri).

Din buzunarul hainei tale de iarnă nu ar trebui să lipsească un balsam de buze hrănitor. Aplică un strat de produs ori de câte ori ieşi în frig, dar şi în încăperile în care căldura artificială este una excesivă sau uscată. Evită să-ţi muşti buzele sau să le umezeşti, atunci când eşti afară.

Atenţie la temperatura apei, atunci când faci baie sau duş. Deşi aceasta ar fi tentaţia supremă în sezonul rece, când venim zgribuliţi de pe drumuri, nu folosi apă fierbinte.

Optează pentru temperaturi medii, nu sta foarte mult în apă şi foloseşte mereu produse pe bază de ulei. În plus, odată ieşit din cadă, usucă-te bine, peste tot, prin tamponare, astfel încât să nu rămâni cu zone ale pielii umede, deoarece se vor usca de la aerul din casă. Nici părului nu-i prieşte apa fierbinte, aşa că ai grijă!