Pregăteşte-ţi unghiile de primăvară!

1 2 jpg jpeg

Încălzeşte un amestec din 5 linguri de ulei de ricin şi 5 picături de ulei de lavandă şi înmoaie unghiile timp de câteva minute. Acest preparat ajută la întărirea unghiilor fragile, făcându-le mai rezistente.

Argilă, pentru unghii mari

Pentru a accelera ritmul de regenerare a unghiilor, următorul tratament poate face minuni. Amestecaţi două linguriţe de pudră de argilă albă cu două linguriţe de ulei de măsline şi adăugaţi la final 6 picături de ulei esenţial de levănţică.

Cu pasta obţinută, masaţi uşor unghiile şi lăsaţi-o timp de câteva minute să acţioneze. Procedura se repetă de trei ori pe săptămână.

Sucul de lămâie albeşte

Pentru unghiile îngălbenite, folosiţi sucul de lămâie. Acidul citric conţinut constituie un agent natural de albire a unghiilor.

Luaţi o dischetă de bumbac îmbibată cu suc de lămâie şi masaţi unghia cu ea timp de 10 minute.

"Atenţie la unghia încarnată!"

Unghia încarnată apare când aceasta creşte sub ţesuturile moi din vecinătate. Cel mai des apare la membrele inferioare, mai ales unghiile degetelor mari.

Purtarea încălţămintei nepotrivite poate produce o infecţie, dar şi lipsa unei igiene corespunzătoare, tăierea incorectă a unghiilor de la picioare, pedichiura defectuoasă şi infecţiile bacteriene sau micotice ale piciorului, care fragilizează pielea din jurul unghiei.

Evitaţi încălţămintea îngustă, purtaţi şosete de bumbac şi tăiaţi unghiile de la picioare drept, fără a le rotunji la colţuri.