Cele mai periculoase ore pentru bronzat

1 2 jpg jpeg

Marea cu briza ei, plaja plină şi soarele zâmbitor sunt mult aşteptate în sezonul estival, însă, trebuie să ţineţi cont şi de pericolele la care vă expuneţi. Expunerea la soare este cea mai bună sursă de vitamina D, dar expunerea prelungită şi la ore nepotrivite, poate duce la efecte nedorite, de la arsuri, la apariţia cancerului de piele, cu timpul. E bine de ştiut că pentru producerea vitaminei D sunt suficiente câteva minute de expunere la soare în perioadele orare sănătoase.

Expunerea prelungită la soare aduce în timp şi fotoîmbătrânire, deci nu mai poate fi vorba de efectele benefice ale soarelui, împreună cu briza mării şi apa sărată. Pentru ca pielea să nu sufere, ar fi indicat ca înainte de un sejur pe litoral, să vă expuneţi cât de cât la soare, aşa recomandă specialiştii. Cel mai periculos este pentru persoanele cu pielea albă, care se ard imediat după expunerea la malul mării, mai ales dacă nu respectă orarul potrivit.

Cele mai periculoase ore pentru bronzat – ore de evitat pentru expunerea la soare şi pericolul expunerii prelungite

Aşadar, pentru a beneficia de toate efectele pozitive ale aerosolilor şi razelor de soare, trebuie să respectaţi un program de stat pe plajă, mai ales dacă mergeţi împreună cu copiii. Aceştia trebuie feriţi de deshidratare şi arsuri. Cele mai periculoase ore de bronzat, când intensitatea razelor solare sunt maxime, este în intervalul orar 11.00 şi 16.00. Indicat este să nu vă expuneţi nici după ora 10.00, după unii specialişti, mai ales în cazul copiilor, care au pielea mult mai sensibilă.

Radiaţiile ultraviolete sunt radiaţii solare care pot avea cel mai dăunător efect asupra vederii. Expunerea îndelungată la ore nepotrivite la radiaţiile ultraviolete, mai ales vara pe nisip şi iarna pe zăpadă, pot produce arsuri grave la nivelul ochilor. Expunerea exagerată poate duce nu numai la afectarea corneei şi conjunctivei (structura superficială a ochiului), dar şi la afecţiuni la nivelul retinei şi lentilelor (structură internă a ochiului). Dacă vă place să staţi prea mult la soare şi mai ales dacă aveţi culoare deschisă a ochilor, vă expuneţi riscurilor de a dezvolta în timp cataractă, forme de cancer la nivelul conjunctivei sau pleoapelor sau alte leziuni la nivelul ochilor, precum cheratita (inflamarea corneei) şi pterigion (excrescenţe peste cornee). Aveţi grijă, deci, să nu vă uitaţi ochelarii de soare acasă.

Expunerea îndelungată şi la ore nefavorabile poate avea multe efecte devastatoare la nivelul pielii. Inflamaţiile apar după o oră până la 8 ore după expunere; pigmentarea persistentă care apare după 2 ore de expunere; pete brun-deschise în zonele expuse mult timp (lentigo solar); pistruii şi leziuni precanceroase, ce se pot transforma în timp în diverse tumori canceroase la nivelul pielii.

Indicat este să ajungeţi pe plajă dimineaţa devreme, chiar dacă este mai răcoare, de preferat începând cu ora 6.00 dimineaţa. Atunci sunt şi perioadele de aerosoli benefice organismului. Începând cu ora 6.00 până la ora 11.00 se poate sta fără riscuri pe plajă, bineînţeles, folosind creme hidratante cu factori de protecţie pentru toate tipurile de piele. Hidratarea este la fel de importantă când vă expuneţi la soare, deci se bea foarte multă apă, pe lângă restul lichidelor care se consumă.

Cele mai periculoase ore pentru bronzat – folosirea cremelor de protecţie este foarte importantă

Dermatologii sfătuiesc persoanele blonde cu pielea deschisă să folosească creme cu factor de protecţie mare, adică +50, iar persoanele brunete cu pielea mai închisă, pot folosi creme cu factori de protecţie între 20 şi 30. Foarte important de ştiut, cine nu respectă aceste lucruri riscă să prezinte arsuri ale pielii, iar cu timpul să prezinte simptome de fotoîmbătrânire a pielii, care poate duce la cancerul de piele.

De asemenea, pe timpul verii se recomandă îmbrăcămintea deschisă la culoare, lejeră şi cât mai puţin dăunătoare pielii, adică fără materiale sintetice, bumbacul fiind cel mai de preferat. În plus, hidratează pielea după bronz cu un ulei vegetal natural sau o cremă grasă, deoarece pielea tinde să rămână uscată şi dură după ce este expusă la soare, deci trebuie să o ajuţi să îşi păstreze elasticitatea. Nu uitaţi că pielea expusă la soare suferă deoarece procesul de îmbătrânire se accelerează la nivelul celulelor dermice, de aceea este foarte important să vă îngrijiţi pielea cât mai bine în timpul lenevirii la soare.