Simptome ale apendicitei pe care trebuie să le ştii

2 2 jpg jpeg

Durere de intensitate mare

De obicei, apendicita este semnalată de o durere apărută brusc, în partea dreaptă a abdomenului inferior. Este posibil să varieze ca intensitate, dar în multe cazuri este resimţită o durere intensă, greu de suportat. În unele cazuri, primul semn este o durere în apropierea ombilicului sau chiar în partea de jos a spatelui. Intensitatea durerii creşte atunci când îţi mişti picioarele, când tuşeşti sau când strănuţi.

Febră şi frisoane

Unele simptome date de apendicită sunt similare bolilor cauzate de virusurile digestive. La scurt timp după apariţia durerii, se ivesc febra, frisoanele. Dacă se manifestă brusc şi sunt de intensitate mare, este nevoie de intervenţie medicală de urgenţă, pentru a preveni eventualele complicaţii ale apendicitei, cum e peritonita. Aceasta este o inflamaţie a peritoneului, membrane seroasă care căptuşeşte peretele cavităţii abdomenului şi organele din această zonă. De obicei, febra este moderată, în jurul valorii de 38°C.

Info

Apencicele este un organ în formă de sac tubular aflat între intestinul subţire şi cel gros, mai precis, o prelungire a primei părţi a intestinului gros. Potrivit unor studii recente, ar putea fi important pentru buna funcţionare a mecanismelor de apărare a corpului în faţa agenţilor patogeni. Când este blocat, circulaţia sângelui este îngreunată, ceea ce duce la inflamarea apendicelui.

Greaţă şi vărsături

Pierderea apetitului însoţită de greaţă şi vărsături se numără printre simptomele apendicitei, pe măsură de boala evoluează. Multe persoane le ignoră, confundându-le cu semnele altor boli digestive. Spre deosebire de cazurile obişnuite, simptomele se menţin mai mult de o zi, caz în care este nevoie să te vadă un medic pentru stabilirea cauzei exacte.

Atenţie!

Simptomelor de mai sus este posibil să li se alăture constipaţia, diareea, balonare, inapetenţă.