«Nimic nu este IMPOSIBIL»

Mi-a fost greu să rezum în doar două pagini povestea lui Iulian Crăciun (34 de ani).

Aflasem de Iulian la sfârşitul anului trecut, de... Crăciun.

Mi s-a spus că este un tânăr extraordinar, care face lucruri care-i mobilizează pe ceilalţi.

Şi asta deşi viaţa a avut grijă să-i pună suficiente piedici. Înainte de a ne întâlni, i-am cercetat blogul, www.iuliancraciun.com.

Am aflat că are atrofie spinală musculară de tip 3.

Adică muşchii s-au slăbit şi s-au deteriorat în timp, neprimind semnale corecte de la neuronii motori din măduva spinării şi din creier, şi ei deterioraţi.

Iulian a avut ghinionul de a fi acel copil din aproape 24.000 care se nasc anual în România cu această boală genetică, a doua ca frecvenţă după fibroza chistică.

De peste 30 de ani, se deplasează cu ajutorul unui cărucior cu rotile. Din cauza deteriorării coloanei, şi vocea îi este schimbată.

De-abia în urmă cu 3 ani i s-a pus diagnosticul corect, după 50 de „prognosticuri” greşite. „După unii doctori, acum eram de mult...”, mi-a spus zâmbind.

«Pas cu pas rezolvăm totul»

M-am întâlnit cu Iulian după serviciu. Era însoţit de un fost coleg de şcoală, care-l ajută să se deplaseze. Mi-a spus că lucrează 10-11 ore pe zi, chiar şi de acasă.

De câţiva ani, are o firmă de dezvoltare web şi de programare. Şi mulţi clienţi importanţi.

A absolvit Facultatea de Electronică din Bucureşti. Pe lângă boală, a trebuit să depăşească şi problemele din familie: mama paralizase, tatăl îi murise...

Putea să termine orice altă facultate mai puţin „rigidă”. Chiar umanistă, mi-am zis urmărindu-l vorbind.

E comunicativ şi sensibil în discurs. Puternic în mesajele transmise şi în voinţă. E genul de om care caută soluţii.

„Pas cu pas, le rezolvăm pe toate. De exemplu, drumul de la Ploieşti la Bucureşti.

Din punctul de plecare nu vedem Ploieştiul, dar pas cu pas ne apropiem de el”, mi-a zis.

La 6 ani, împreună cu fratele său

Are o fetiţă de un an

Are două „proiecte” dragi lui. Pe primul l-a „realizat” şi datorită soţiei sale frumoase: fetiţa de un an şi trei luni.

Îmi arată mândru pozele fetiţei. Îmi spune că nu doreşte însă să publice poze cu ea.

Despre el, nicio problemă, ne spune tot. Este extra-vertit, prietenos (şi-a mai restrâns cercul de prieteni în ultimul timp, acum are doar 20!), îi place să citească, să se plimbe.

O parte din munca lui constă în transmiterea mesajelor optimiste şi motivatoare celor care au nevoie.

Alături de alţi doi amici, a înfiinţat un ONG, Asociaţia StartEvo.

Au pornit de la un portal online, dedicat celor care doreau să-şi găsească inspiraţia.

Alături de soţie, în vacanţă