Cum se tratează bulimia nervoasă

Astfel, suferinzii încearcă să depăşească aceste sentimente în diferite moduri. Cea mai comună forma este vărsătura indusă, înfometarea, folosirea laxativelor, a clismelor şi a diureticelor, precum şi depunerea de efort fizic excesiv.

Bulimia nervoasă se manifestă mai des în cazul femeilor decât cel al bărbaţilor. Debutul bulimiei are loc, de obicei, în adolescenţă, între 13 şi 20 de ani, iar multe cazuri au suferit anterior de obezitate.

Persoanele cu bulimie sunt, totuşi, capabile să interacţioneze şi să trăiască în mediul de zi cu zi, fără ca abilităţile să le fie afectate.

Bulimia nervoasă este mai dificil de detectat decât anorexia nervoasă, deoarece bulimicii tind să aibă o greutate uşor peste medie sau sub medie. Mulţi bulimici au comportamente alimentare uşor dezordonate, fără a întruni criteriile complete de bulimie nervoasă.

Faţă de anorexici, bulimicii experimentează fluctuaţii semnificative ale greutăţii corporale, dar acestea nu sunt, de obicei, atât de evidente ca în cazul anorexicilor. De altfel, persoanele care suferă de bulimie se recuperează mai repede decât anorexicii.

Există două tipuri de bulimici:

- cei care apelează la curăţare: îşi autoinduc vărsatura, folosesc laxative şi diuretice pentru a elimina astfel alimentele înainte ca acestea să fie digerate;

- cei care nu apelează la curăţare: în aproximativ 8% dintre cazuri, aceştia fac exerciţii fizice în mod excesiv pentru a elimina aportul caloric survenit în urma alimentaţiei.

Factori de risc:

- părinţi, fraţi, surori cu o tulburare de alimentaţie sau care sunt supraponderali sau obezi; - istoric familial de tulburări psihice precum depresia; - istoric familial caracterizat prin abuz de substanţe medicamentoase; - exces ponderal după începerea unei diete alimentare restrictive; - un anumit gen de caracter/personalitate cu tendinţe spre perfecţionism; - un ideal al conformaţiei fizice cu greutate mică.

Tratamentul anorexiei şi bulimiei nervoase se realizează pe două planuri: psihologic şi medical.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Psihoterapia

Principala intervenţie este psihoterapia, sub forma terapiei cognitiv-comportamentale sau a altor intervenţii dirijate de psihologi şi psihiatri specializaţi (psihoterapie interpersonală, terapie psihodinamică focală etc.). În cazul anorexiei sunt deosebit de importante intervenţiile ce implică familia.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Tratamentul medical

Acesta vizează numeroasele implicaţii ale anorexiei şi bulimiei. Se indică întotdeauna intervenţii nutriţionale, la care se pot adăuga, în funcţie de situaţie şi cu precauţii speciale, medicamente adresate complicaţiilor.

Cum se tratează bulimia nervoasă: Antidepresive

În cazul bulimiei se indică mai frecvent antidepresive (în general inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), iar spitalizarea este arareori necesară. Anumite atenţionări specifice se fac la persoanele care apelează la vărsături (evitarea alimentelor acide, care pot accentua problemele dentare).

Cum se tratează bulimia nervoasă: Terapia nutriţională

Intervenţiile nutriţionale în tulburările de comportament alimentar (în principal în anorexia şi bulimia nervoasă) au ca scop restabilirea unui comportament alimentar normal, mai exact a unuia determinat de semnale fiziologice (foame, apetit, saţietate), şi nu de sentimente (teamă, lipsă de control, vină etc.).

Acest drum nu este uşor şi necesită, de cele mai multe ori, o muncă de echipă ce implică nu doar medici şi psihologi, dar mai ales familia şi anturajul persoanei cu acest tip de probleme.