Părinţii şi şcoala pot îndrepta impulsurile oricărui copil diagnosticat cu tulburări ADHD

Până nu demult, tulburarea numită ADHD era o adevărată sperietoare pentru părinţi, mai cu seamă atunci când copilul dădea dovezi clare de neatenţie sau hiperactivitate chiar în timpul orelor de studiu de la şcoală. Acum, cu ajutorul specialiştilor, lucrurile sunt mult mai clare şi acest comportament poate fi modificat în aşa fel încât să nu-i afecteze tânărului evoluţia în societate. Mai multe aspecte legate de această tulburare îngrijorătoare am reieşit să le lămurim într-un dialog cu un specialist în domeniu, doamna doctor Anca Cerlincă, medic în cadrul clinicii Bellanima.

Să înţelegem cauzele ADHD 

Un lucru ce trebuie subliniat de la bun început este acela legat de cauzele ADHD. Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atenţie este o tulburare cu baze biologice. “Anumite structuri cerebrale, mai precis cele care sunt responsabile de controlul atenţiei şi activităţii, au timpi diferiţi de dezvoltare în comparaţie cu rezultatele copiilor fără această tulburare”, ne spune doctorul Anca Cerlincă. Specialiştii au identificat posibili factori cauzali şi posibili factori de risc. Spre exemplu, dintre factorii de risc identificaţi se numără naşterea prematură, expunerea prenatală la alcool sau tutun. De asemenea, în cele mai multe cazuri (1 din 4), investigand istoricul copilului, descoperim un membru al familiei cu trăsături similare.  

Mai trebuie spus şi că studiile sugerează o prevalenţă mondială a ADHD-ului la copii şi adolescenţi undeva între de 5% şi 7%, după metodologia aplicată precum şi diferenţele din abordările diagnostice aducand aceste diferenta în rezultate.  

Cum recunoaştem ADHD 

Nu toate comportamentele copilului trebuie luate drept semne ale ADHD. Medicul Anca Cerlincă ne explică: ”Simptomele ADHD-ului se împart în 3 mari categorii: inatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate. Copii cu ADHD pot prezenta simptome din 1, 2 sau chiar din toate categoriile. Copiii cu simptome din categoria inatenţie au dificultăţi în concentrare şi menţinerea atenţiei în sarcină. Hiperactivitatea se poate traduce prin inabilitate copilului de a sta liniştit. Copilul hiperactiv se foieşte adesea, se caţără, sare chiar şi atunci cand este de dorit să stea liniştit, iar copiii impulsivi pot acţiona înainte de a gândi. Adesea aceşti copii vor întrerupe discuţiile sau activităţile altora”.  În ceea ce priveşte atenţia, însă, ”este normal ca cei mici să fie distractibili, nerăbdători şi impulsivi. Acest lucru nu înseamnă mereu prezenţa tulburării hiperkinetice. Atenţia, comportamentul adecvat normelor sociale şi autocontrolul se dezvoltă treptat pe măsură ce copilul creşte, cu ajutorul părinţilor şi al educatorilor. Însă unii copii nu par a-şi îmbunătăţi aceste abilităţi. Dacă aceste probleme continuă şi încep să cauzeze dificultăţi la şcoala sau cu prietenii, ar putea fi vorba despre ADHD”, subliniază specialistul. “Totodată, în general, simptomele devin evidente odată cu intrarea în ciclul primar de învăţământ, atunci când cerinţele devin mai solicitante, iar regulile de disciplină mai stricte (stat în bancă, menţinerea liniştii pe durata orei)”.  

ADHD şi şcoala 

“Copiii - elevi care suferă de astfel de tulburări sunt adesea etichetaţi ca şi copii-problemă, deşi acţiunile lor nu sunt cu intenţii maliţioase. Atunci devine evident că acest tipar de comportament afectează funcţionalitatea şi stabilirea unor relaţii sănătoase cu grupul de vârstă, iar ignorarea acestor dificultăţi poate avea consecinţe pe viitor”. În general, învăţătorii sunt cei care semnalează problemele de comportament, adesea îndemnând părinţii să ceară ajutor specializat. Secretul este, însă, o colaborare între toate părţile implicate. ”Ideal ar fi o cooperarea între părinţi, terapeut şi cadrul didactic, întrucât anumite măsuri sunt indicate pentru mediul şcolar pentru a ajuta copilul să îşi atingă potenţialul maxim”, subliniază specialistul Dr. Anca Cerlincă. Soluţia adoptată de unele unităţi de învăţământ este celebra mutare a copilului de la o şcoală la alta. ”Dar aceasta rămâne o opţiune la care se apelează în cazuri extreme, doar după ce au fost epuizate toate celelalte soluţii”, avertizează Dr. Anca Cerlincă.  

“Netratată, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie poate impacta ariile cele mai importante din viaţa unui copil: şcoala, prietenii, relaţiile familiale. Deficitul de atenţie adesea se traduce în mediul şcolar în note mici, nereuşite şi frustrări care ar putea scădea stima de sine a copilului. Comportamentul hiperkinetic atrage după sine etichete, nefericite, de “copil-problemă”, “copil-obraznic” care din nou lasă o amprentă puternică în evoluţia comportamentală ulterioară. Aşadar contează mult pentru dezvoltarea copilului, cum sunt gestionate aceste evenimente”, mai spune specialistul. 

Băieţi sau fete? 

Dar oare ADHD pe cine preferă? Medicul Anca Cerlincă ne explică: ”Pacienţii de sex masculin prezintă predominant simptomatologie de tip hiperkinetic şi impulsiv. Acest tipar de comportament este mai supărător, iar ca urmare mai uşor de remarcat. În consecinţă adresabilitatea pentru acest tipar de comportament este mai ridicată decât pentru simptomatologia de tip inatenţie, care adesea este ignorată sau justificată în alte moduri”.  ”Studiile realizate în eşantioane clinice au relevat un raport băiat-fată de 4:1, pe când studiile realizate în populaţia generală au relevat un raport de 2:1. Ceea ce sugerează un nivel mai scăzut de adresabilitate în cazul tulburării hiperkinetice cu deficit de atenţie în cazul fetelor”, concluzionează medicul. 

Există soluţii, trebuie numai să apelăm la specialişti 

Există mai multe opţiuni de tratament pentru ADHD. “Decizia este luată în funcţie de gradul de afectare, dar şi de preferinţa părinţilor. Prima opţiune este terapia comportamentală”, ne declară doamna doctor. Acest tip de terapie implică crearea şi implementarea unui sistem de recompense şi consecinţele care duce la modificarea anumitor comportamente-ţintă. Tot medicul Anca Cerlincă, însă, atrage atenţia că implicarea părinţilor în programul terapeutic este foarte importantă. Aceştia vor fi instruiţi cum să gestioneze comportamentele problematice, iar sub coordonarea terapeutului ei vor fi cei care vor implementa un program structurat. ”În cazul în care afectarea este severă (copilul nu reuşeşte să ţină pasul cu colegii, relaţiile cu grupul de vârstă sunt afectate), ceea ce ar aduce copilul la risc pentru alte tulburări, se decide introducerea în planul de intervenţie a unui tratament farmacologic. Tratamentul potrivit duce la ameliorarea simptomelor tulburarii hiperkinetice cu deficit de atenţie”, precizează specialistul. Medicul Anca Cerlincă mai subliniază şi necesitatea implicării atât a părinţilor, cât şi a profesorilor. ”Colaborarea dintre aceştia poate ajuta copiii mici să îşi gestioneze emoţiile şi comportamentul într-un mod adecvat, iar pe măsură ce cresc, aceştia vor reuşi să obţină un nivel de autocontrol rezonabil”, punctează specialistul.