Mihaela Bilic: cum trebuie consumate toba şi caltaboşul

1 646x404 1 jpg jpeg

Nutriţionistul Mihaela Bilic explică ce conţin toba şi caltaboşul, făcând câteva recomandări cu privire la modul în care acestea ar trebui consumate.

Mihaela Bilic explică într-o postare pe Instagram cum ar trebui consumate toba şi caltaboşul pentru a nu face rău organismului. Precizând că acestea nu conţin glucide, ci doar proteine (aprox 18%) şi grăsimi (aprox 14%),nutriţionistul recomandă ca acestea să fie consumate cu o felie de pâine şi puţină ceapă sau muştar. „Tobă, leber şi caltaboş - un trio obligatoriu în meniul de Sărbători. Ce au în comun aceste preparate?

Faptul că sunt făcute din organe şi părţi mai puţin nobile ale porcului: urechi, cap de porc, guşă, ficat, slănină etc. Ingredientele sunt tocate mărunt (leber şi caltaboş) sau în bucăţi mai mari (tobă), apoi sunt puse în membrană naturală şi fierte, potrivit adevarul.ro.

Condimentele se pun după gust, însă e important să fie picante, piperate, usturoiate. Din punct de vedere nutritiv, avem de-a face cu produse ce nu conţin glucide, ci doar proteine (aprox 18%) şi grăsimi (aprox 14%), cu 200cal/100g. Toate aceste preparate din carne de porc sunt aperitive - produse ce se consumă la începutul mesei, în cantitate mică (30-50g), pentru plăcerea gustului şi deschiderea apetitului.

Ca să obţinem un meniu echilibrat, mezelurile trebuie completate cu o felie de pâine şi puţină ceapă sau muştar - cât să taie gustul gras. Bunica înmuia covrigi în zeama în care fierbea caltaboşul, ba chiar punea şi orez în tocătură, ca să fie mai spornică. Vremurile s-au schimbat, dar obiceiurile şi tradiţiile rămân aceleaşi", a scris nutriţionistul Mihaela Bilic pe Instagram.