Televizorul, o bonă necalificată?

1 2 jpg jpeg

Grav este, însă, atunci când copilul, de orice vârstă ar fi el, rămâne în faţa televizorului ore în şir. Iar părinţii sunt liniştiţi că piticul are ocupaţie, iar ei, în sfârşit, se pot ocupa de alte treburi decât cele părinteşti.

Am şi eu în casă un televizor. Am şi un năzdrăvan, captivat de lumini, culori, imagini, muzică, de reclame. Sunt conştientă că statul în faţa televizorului, pe lângă puţinele avantaje pe care le oferă, poate fi extrem de dăunător, în special pentru copii.

Aici mă refer la influenţa negativă pe care o au imaginile violente şi vulgare insistent promovate, la faptul că celui mic îi scade capacitatea de concentrare, apar tulburări de vedere, predispoziţia la obezitate infantilă etc.

Chiar şi aşa, nu mă gândesc să arunc televizorul pe geam, ci optez pentru un control subtil al telecomanzii şi al timpului petrecut de micuţ în faţa ecranului.

Eu nu sunt o mare consumatoare de televiziune, număr pe degetele de la o mână emisiunile pentru care, cu entuziasm, apăs butonul „on”. Acest lucru îmi uşurează enorm munca şi-mi permite să-mi educ sănătos copilul, făcându-l să înţeleagă că televizorul este, pur şi simplu, un mod ocazional de divertisment, faţă de care nu merită să faci o obsesie.

Şi ce facem o zi întreagă? Ei bine, nu ne plictisim. Profit din plin de faptul că Nichita este un copil activ. Las treburile neterminate în casă şi ieşim regulat în parc, de cel puţin două ori pe zi.

Răsfoim cărticele colorate, cotrobăim prin sertare, sărim pe pat, sărim de pe pat... Da, până şi atunci când am treabă la bucătărie, nu-mi las puiul pe mâna televizorului, chiar dacă ar părea cea mai accesibilă şi ieftină bonă.

Până a învăţa să meargă mă privea din cărucior cum gătesc în ritm de dans, acum însă îşi permite să mă ajute: scoate cratiţele din dulap, apasă toate butoanele maşinii de spălat, sortează gunoiul...

Preferinţele lui Nichita sunt evidente. Spre nemulţumirea mea, îl încântă mai mult reclamele şi videoclipurile decât desenele animate. Partea amuzantă este că zilnic imită noi mişcări de dans, recunoaşte piesele, îi lăcrimează ochii când o vede plângând pe protaginista din ”Broken Angel” (Arash ft Helena) şi-i spune ”nu-nu-nu” (nu plânge).

Fredonează vesel ”ai ai ai” din ”Rain over me” (Pitbull ft Marc Anthony), iar mămicile cu care mă întâlnesc în parc recunosc de îndată melodia, semn că generaţia piticilor de azi au gusturi moderne.

Şi cam aşa, încercăm să creştem mari, frumoşi şi sănătoşi, pe lângă televizor dar nu în faţa lui.