Motive pentru care copiii mint

Copiii spun minciuni din mai multe motive, în funcţie de situaţie şi de ceea ce simt pe moment. În general pentru a: • acoperi ceva, în speranţa că vor evita consecinţele sau pedeapsa • se feri de comportamentul autoritar al părinţilor • a-i impresiona pe alţii • câştiga atenţia, chiar şi atunci când sunt constienţi că cei care ascultă ştiu deja adevărul • obţine ceva, de exemplu, spunând bunicilor: "Mama mă lasă să mănânc acadele înainte de cină" • a-şi imita părinţii Care este momentul în care încep să mintă

Copiii pot învăţa să spună minciuni încă de la o vârstă fragedă, de obicei, de la 3 ani. Acest lucru se suprapune cu momentul în care ei realizează că adulţii nu le pot citi gândurile şi că pot da piste false părinţilor, pentru a ieşi din necaz sau pentru a-şi acoperi un prieten sau un frate. Obişnuiţi cu universul poveştilor, copiii nu pot discerne între realitate, minciuni şi fabulaţii.

În general, copiii mint cel mai mult între vârstele de 4 şi 6 ani şi pot deveni actori destul de pricepuţi, limbajul corpului fiindu-le aliatul perfect.

Studiile sugerează că un copil de 4 ani poate să mintă o dată la două ore, în timp ce, odată cu înaintarea în vârstă, pe la 6 ani, o poate face la fiecare 90 de minute.

Citeşte şi:

- Când şi cum dai antibiotice la copii

- De ce sunt copiii agresivi?

- Copilul meu nu mă mai ascultă. Ce e de făcut?

Pe la 6-7 ani, copiii discern între adevăr şi minciună

Ajunşi la vârsta şcolară, minciunile lor devin mai sofisticate, în măsura în care vocabularul lor se dezvoltă şi înţeleg mai bine modul în care gândesc celelalte persoane. La 8 ani, copiii ating o aşa-numită maturitate în ale minciunilor.

Fii pozitiv şi încearcă să discuţi cu el despre importanţa onestităţii în familia voastră şi în societate. Îi poţi spune că apreciezi momentele de sinceritate şi că te simţi dezamăgită atunci când te minte. În general, este bine să-l înveţi pe copilul tău, de la vârste fragede, valoarea pe care o are adevărul, în loc să-l pedepseşti pentru orice boacănă ascunsă în spatele minuciunii spuse.

De asemenea, laudă-l de fiecare dată când este onest. Uneori, minciunile sunt o refexie a nevoilor sau temerilor copilului. De aceea, încearcă să afli ce anume l-a determinat să ajungă la a spune neadevăruri.

• Ajută-ţi copilul să evite situaţiile în care ar fi nevoit să mintă. De exemplu, în momentul în care observi că a vărsat ceva în bucătărie, îi poţi spune pe un ton calm că ai observat micul incident: „Am văzut ce s-a întâmplat... hai cu mine să curăţăm împreună!”.

• Asigură-te că există câteva reguli simple la voi în casă. Copiii tind să se comporte în limite acceptabile, dacă ştiu de la început barierele.

• Atunci când copilul vine la tine pentru a se confesa cu privire la o boacănă făcută, încearcă să-l lauzi pentru sinceritate. Este important pentru el să ştie că vei reacţiona pozitiv şi înţelegător în situaţii care, poate, nu au depins de el. Arătându-i latura ta prietenoasă va conta mult în relaţia voastră de peste ani.

• În cazul în care cel mic a făcut o obişnuinţă din a te minţi, fă-l să înţeleagă că nu tolerezi aşa ceva. Explică-i calm de ce nu este indicat să facă asta şi spune-i că în astfel de condiţii nu vei putea avea încredere în el pe viitor. Ulterior, poţi încerca să afli ce s-a întâmplat şi de ce a simţit nevoia să te mintă. Dacă este un lucru care poatefi reparat, fii alături de el şi ajută-l.

• Încearcă să eviţi, pe cât posibil, să-ţi numeşti copilul "mincinos". Acest gen de etichetare, într-un moment şi aşa tensionat, îi poate afecta negativ stima de sine sau poate duce la chiar şi mai multă minciună.