Gata cu alăptarea, am de acum un ”flăcău” !

1 2 jpg jpeg

Absolut nimic în lume nu poate să înlocuiască laptele şi dragostea de mamă. Sânul mamei este o adevărată binecuvântare, care adună laolaltă sănătate, dragoste, răsfăţ, protecţie emoţională. Se pare că un nou-născut are nevoie de mult mai puţin faţă de ceea ce noi, părinţii, suntem tentaţi să credem.

Fac parte din rândul mămicilor norocoase! Mi-am alăptat puiul multă vreme. Pe lângă bine-cunoscutele proprietăţi nutritive ale laptelui matern, am descoperit şi alte avantaje ale alăptării – de ordin emoţional, financiar, de întreţinere, comoditate, etc.

Am vrut să-i dau ce-i mai bun lui Nichita, iar acest lucru s-a dovedit a fi şi cel mai bun pentru mine. Nu trebuia să mă trezesc cu noaptea-n cap pentru a-i prepara lăptic, nici grija sterilizării biberoanelor nu am avut-o...

În plus, puteam merge în călătorii mai lungi, fără ca bebe să scape vreo masă.

Şi cam aşa, micuţul meu creştea vâzând cu ochii, iar eu tot amânam înţărcatul, găsind fel şi fel de motive: ba să vină sezonul rece, ba să treacă vacanţa de iarnă, ba îmi era frică că va plânge şi nu-i voi putea rezista, ba nu am nico bunică prin preajmă care să-l ţină ocupat şi nici tati nu mai are zile libere de la muncă, dar chiar şi aşa, nu s-ar fi simţit oare bebe abandonat dacă plecam, fie şi câteva zile, departe de el?

Sânul devenise pentru Nichita mai mult un moft, îl cerea cu insistenţă când îi era sete, când voia să adoarmă sau doar să se relaxeze un pic. Dacă îl refuzam, se supăra amarnic. Sincer, înţărcatul mi se părea imposibil.

Am pus piciorul în prag subit, într-o după-amiază când i-am promis piticuluide un an şi şapte luni: ”dacă nu vii să faci nani, nu mai papi ţâţă!”

Nu m-a crezut, mi-a zâmbit pe sub mustaţă şi şi-a văzut de ”curăţenia” în care era implicat prin casă. Mi-a venit în cap o strategie ”băbească”, dar care, în cazul nostru, a funcţionat de minune.

Am găsit în frigider, printre deliciile soţului meu, un borcan cu ardei iuţi, hmm, tocmai bun să-l păcălesc pe bebe cu acest gust. Aşa că atunci când i s-a făcut poftă de ceva lăptic, fără să mă vadă puştiul, mi-am murdărit repede sânul cu un ardei iute. S-a încreţit tot când a gustat, părea uimit, dar... chiar aşa era ”nu-nu-nu, ţâţa, fuuu, caca!”

Când a venit tati acasă i-a spus despre noua descoperire, i-a anunţat şi pe bunici, până şi verişorului mai mic (sugar pe atunci) i-a explicat pe skype: ”nu-nu-nu, ţâţa, fuuu, caca!”

Ehehe, amuzant-amuzant, dar prima săptămână n-a fost prea uşoară. Flăcăul voia sân, dar se răzgândea când simţea mirosul ardeiului. Nu reuşea să adoarmă, îi crescuse mult pofta de mâncare, nu-l entuziasma gustul laptelui-praf, striga prin somn ”ţâţa-ţâţa”, uf, programul se dăduse peste cap.

Trebuie să menţionez că înainte de a lua acesta decizie fermă, am pregătit cumva terenul. Încercam să-l alăptez mai rar, doar înainte de somn şi noaptea, asfel încât să nu fie traumatizantă despărţirea piticului de sânul mamei.

Apoi, după păcăleala cu ardei iute, primele două zile, l-am alăptat doar noaptea. În acest fel, nu a fost nevoie să beau fel de fel de pastile, laptele s-a diminuat, fără să dea complicaţii.

Câteodată greu, uneori amuzant, câteodată obositor, dar iată – înţărcatul e posibil, bebe e acum flăcău !

Mai citeşte din povestirile Tinei:

Curajul primilor paşi

Răsfăţ de bun gust

A fi părinte nu este o joacă