De ce copilul refuză mâncarea

Dacă o face selectiv, faţă de anumite alimente, mai este cum este, dar dacă copilul refuză constant mâncarea sau acceptă doar un număr mic de alimente, atunci este o problemă.

Vorbim despre toate acestea şi despre principalele cauze pentru care copilul refuză mâncarea, dar şi despre cea mai bună strategie de urmat pentru a rezolva sau depăşi problema. Înainte de toate, toţi părinţii trebuie să ştie că este în instinctul copilului să refuze mâncarea. La copilul care a trecut de prima etapă a diversificării, refuzul de a mânca are mai multe cauze Există situaţii în care copilul refuză să mănânce pentru că pur şi simplu nu-i este foame. Există copii care mănâncă prea puţin din porţia lor de mâncare, copii care aleg să mănânce doar anumite alimente şi copii cărora le scade brusc apetitul sau căpăta o adevărată aversiune faţă de mâncare ori faţă de unele feluri de mâncare sau alimente.

Situaţia este cu adevărat problematică dacă copilul îşi pierde cu adevărat apetitul, iar ceea ce mănâncă este insuficient pentru a acoperi nevoile sale nutriţionale.

În aceste condiţii, un control medical este necesar. Sunt mai multe afecţiuni care printre simptome au şi pierderea apetitului. Medicul poate face un examen clinic copilului şi un set de analize pentru a identifica o eventuală cauză.

De la paraziţii intestinali la unele forme de cancer, de la tuberculoză la afecţiuni metabolice, de la boli endocrine, la anemie, de la infecţii la boli din spectrul afecţiunilor autoimune pot da inapetenţă. Dacă nu există o afecţiune, este foarte posibil ca refuzul de a mânca să aibă cauze psihologice.

Refuzul de a mânca este reacţia copilului la anumite situaţii stresante sau tensionate. Poate să fie vorba despre întâmplări de la grădiniţă sau şcoală, ironii ale unor copii sau situaţii stânjenitoare în care acesta s-a aflat sau situaţii din familie.

Copilul are o capacitata scăzută de a-şi exprimă trăirile, stările şi emoţiile, mai ales în cazul celor mai mici de şase ani. În general, copilul va spune cu greutate ce probleme a avut sau ce anume îl supără. Uneori, nici nu conştientizează unele din situaţiile stresante prin care trece, dar acestea îi pot afecta pofta de mâncare.

Părinţii trebuie să ştie că pofta de mâncare şi refuzul de a mânca sunt indicatori importanţi ai stărilor emoţionale şi pot pune în evidenţă o anxietate, o tensiune, o teamă, o preocupare accentuată a copilului, un eveniment stresant sau o situaţie care produce disconfort psihic.

Refuzul de a mânca poate fi şi o formă de protest, o expresie a opoziţiei copilului. De regulă, această situaţie apare după ce acceptă să mănânce ceva ce i-a fost impus de un adult autoritar, cu alte persoane mai puţin intransigente.

Impunerea de a mânca în mod forţat contribuie la sporirea reacţiei de aversiune şi declanşează un război cu copilul, iar situaţiile tensionate (refuzul celui mic de a mânca şi reacţia de autoritate a adultului se vor repeta şi vor accentua problema).

Tulburările alimentare sunt o altă cauză serioasă care poate explica refuzul copilului de a mânca. Fie copilul manifestă un total dezinteres faţă de mâncare, fie se opune extrem de vehement ideii de a mânca sau mănâncă foarte puţin, iar masa este un chin.

Tulburările alimentare de acest gen sunt frecvente şi pot avea consecinţe neplăcute pe termen lung dacă nu sunt gestionate corect.

Pentru mai mulţi părinţi, mai ales în cazul copiilor mai mici, masa este o luptă în încercarea de a-l convige să mănânce, însoţită de agitaţie, zbătut, scuipat, aruncarea mâncării sau a farfuriei, de ameninţări, şantaj, poveşti, linguriţe cu mâncare numărate şi iar numărate, plâns şi suspine şi, în final, resemnarea părintelui. Problema se complică cu vărsături după masă, dureri de burtă şi, uneori, scaune diareice.

Citeşte continuarea articolului pe totuldespremame.ro