Actuala pandemie ne afectează pe toţi, într-o măsură mai mică sau mai mare. Vârsta e cea care ne face să resimţim diferit efectele izolării. Dacă pentru copii şi tineri, ea poate părea o vacanţă prelungită, cu un program mai puţin strict, nu acelaşi lucru se traduce în viaţa seniorilor.

Odată cu înaintarea în vârstă presiunea creşte. Copiii şi nepoţii nu îi mai vizitează, şuetele cu vecinii de bloc se desfăşoară doar din uşă în uşă, însă problemele de sănătate rămân aceleaşi. Cum resimt aşadar vârstnicii izolarea şi ce putem face, noi, ceilalţi, pentru a-i ajuta? Am invitat-o să ne ajute cu răspunsurile la toate dilemele noastre pe această temă pe psihologul clinican Florentina Niculescu, psihoterapeut la Centrul de Psihiatrie şi Psihoterapie MindCare din cadrul Sistemulului medical Medlife.

Adevărul: Izolarea rămâne principala ameninţare pentru cei în vârstă astăzi? Asta, desigur, dincolo de contactul nedorit cu virusul în sine, care e pericolul numărul 1 pentru noi toţi, mici şi mari. Cum poate fi izolarea combătută cu succes?

Florentina Niculescu: Prin natura noastră, noi, oamenii suntem fiinţe sociale, ceea ce înseamnă că legătura noastră cu ceilalţi ne permite să ne dezvoltăm, să prosperam. Ceea ce trăim astăzi cu toţii, pandemia generată de COVID 19, este un moment extrem ceea ce presupune măsuri extreme, în mare fără precedent. Distanţarea fizică este din acest punct de vedere o măsură extremă. Ce poate reprezinta o ameninţare, mai ales pentru persoanele vârstnice, e lipsa conexiunii sociale, ce poate conduce la deteriorarea sănătăţii fizice şi psihice: bolile de inimă, obezitate, hipertensiune arterială; declinul cognitiv, depresie, anxietate şi chiar moarte prematură. Este foarte important să înţelegem „biologia izolării”. Ca şi sentiment intern, vârstnicii trăiesc pierderea sentimentului de conexiune, de comunitate şi comunicare. Or, în această situaţie percepţia despre lume este complet schimbată, ceea ce va conduce la modificări ale sistemului imunitar. Vârstnicii au nevoie să se simtă utili, să aibe un sens şi un scop, şi atunci poate că ar fi indicat că ei să aibă mici sarcini zilnice. Intervalul orar alocat cumpărăturilor nu doar că invită la activitate fizica, dar mai ales previne riscurile deteriorării cognitive. Alegerea hainelor potrivite pentru vremea de afară, adaptarea la cerinţele impuse de organele statului, calculul resurselor financiare, apoi a cantităţilor necesare aprovizionării, sunt activităţi care pun în funcţiune capacităţile sănătoase ale vârstnicilor. Răbdarea, compasiunea, ascultarea şi dialogul pot fi „colacul de salvare” pe care îl putem întinde vârstnicilor în această perioadă. Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de vârstă, clinici, ONG-uri, asociaţii şi alte organisme au dezvoltat programe speciale de voluntariat. Clinicile care oferă şi servicii de consiliere au tarife speciale pentru vârstnici; programele socio-culturale şi serviciile medico-sociale sunt adaptate şi îndeplinesc cerinţele acestei categorii de vârstă.

Adevărul: Informaţiile preluate din media sau de pe reţelele sociale sunt două dintre obişnuinţele care au rămas în vigoare şi pe durata carantinei. Dar au dispărut altele, cum ar fi întâlnirea fizică cu fii/fiice, rude apropiate sau cu cei pe care-i ştim de-o viaţă, cu care cei de peste 65 de ani se obişnuiseră să vorbească despre vrute şi nevrute. Cum pot fi compensate asemenea „pierderi” de către părinţii şi bunicii noştri?

Florentina Niculescu: Este util să facem distincţie între izolarea socială şi singurătate. Izolarea socială este separarea fizică - obiectivă de ceilalţi oameni. Singurătatea însă este trăirea interioară subiectivă a realităţii de a fi singur, de a fi separat. Punem „sau” între cele două cuvinte pentru că sunt persoane care trăiesc un sentiment de singurătate chiar şi atunci când sunt în preajma altor persoane sau pot locui singure fără a simţi sentimentul de singurătate. Sentimentul de singurătate a fost resimţit mult mai puternic şi mai profund de către părinţii şi bunicii noştri în această perioadă. Au fost doi factori importanţi care au generat acest sentiment. Mai întâi imposibilitatea de a se întâlni cu cei dragi şi apoi imposibilitatea de a participa la servicii religioase ce generează transfer transgeneraţional. Credinţa este o resursă internă foarte puternică pentru multe persoane. Sigur că fiecare înţelege şi se raportează la credinţă într-o manieră proprie şi merită respectată ca atare. Posibilitatea de a se exprima este importantă pentru această categorie de vârstă pe toată această perioadă. Păstrarea unei legături constante prin intermediul telefonului, validarea trăirilor şi normalizarea lor sunt importante. Da, este normal să simţim furie pentru că nu putem merge la biserică în Noaptea de Înviere, da, este normal să simţim tristeţe pentru că nu ne putem vedea copii şi nu ne putem îmbrăţişa nepoţii. Sentimentele sunt negociabile. Nu sunt corecte sau greşite, bune sau rele. Odată discutate se va reduce mult din stresul perceput de lipsa celor dragi . Se vor „simţi” mai aproape. Compasiunea şi iubirea altruistă pot conduce către acceptarea, înţelegerea şi respectarea acestei stări de izolare. Este nevoie mai mult ca oricând să începem să încurajăm un comportament rezilient pentru aceasta categorie de vârstă şi nu numai. Şi acesta este un moment favorabil, mai ales prin prisma faptului că populaţia ţării noastre are o caracteristică aparte şi anume „rezistenta”, capacitatea de a fi prezentă şi de a fi conştienăă de ceea ce trăim, dar mai ales de ceea ce poate reconstrui.

Adevărul: Frica e o stare naturală, întâlnită la toate categoriile de vârstă. Cum se manifestă ea la o vârstă înaintată? Ce trebuie făcut pentru a o ţine sub control?

Florentina Niculescu: Vârsta a treia vine cu multe schimbări fizice, organice, sistemice şi psihice. Tranziţia către o altă etapă a vieţii şi greutatea de a accepta ceea ce nu mai putem fi generează un conflict interior puternic. Forţa fizică, rezistenţa, echilibrul şi timpul de reacţie sunt şi ele afectate de procesul de îmbătrânire. Apar tot mai des temeri legate de boală, cel mai adesea asociate apariţiei fricii de suferinţă. Iar trăirea repetată a unor experienţe în care vârstnicii experimentează neputinţă, îi fac din ce în ce mai vulnerabili. Un risc asociat cu aparţia fricii îl întâlnim la persoanele care trăiesc în mod neaşteptat decesul partenerului. Un rol important în transformarea comportamentului faţă de boală, prin îmbunătăţirea calităţii vieţii şi recunoaşterea meritelor activităţii profesionale a persoanei , îl au membrii familiei, prietenii şi medicul. De-a lungul istoriei, poporul român a asociat acestor trăiri diverse expresii sau vorbe bătrâneşti. Acestea sunt pline de înţeles şi de sens, iar pentru noi reprezintă o bogăţie rămasă moştenire, cum ar fi, spre exemplu, expresia „cu nădejde, omul nu moare”. Încurajarea vârstnicilor către activităţi care aduc o stare de bucurie şi activităţi semnificative şi productive conduce către un alt sens, către un alt scop, menţinând sau îmbunătăţind funcţia cognitivă.

Adevărul: Acceptarea unei noi rutine cotidiene funcţionează la fel de bine şi în cazul seniorilor, mai ales în condiţiile speciale pe care le traversăm de la jumătatea lunii martie încoace?

Florentina Niculescu: Plasticitatea creierului joacă un rol esenţial în capacitatea noastră de transformare individuală. Graţie studiilor clinice efectuate în ultimii ani şi care fac referire la neuroplasticitate, ştim astăzi că putem introduce noi rutine cotidiene în viaţa de zi cu zi, creierul având capacitatea de a se schimba constant atunci când este expus unor situaţii noi. Riscurile deteriorării cognitive pot fi reduse cu ajutorul unor activităţi fizice, cum ar fi curăţenia în casă, completarea unor jocuri de dezlegarea cuvintelor încrucişate sau jocuri care au la bază calcule matematice, citirea de poveşti prin telefon nepoţilor.

Adevărul: Cum trebuie să se manifeste celelalte grupe de vârstă în raport cu seniorii, în condiţiile carantinării? Să dubleze doza de autoritate în ton, atunci când vorbesc cu părinţii şi bunicii, sau dimpotrivă, să-şi dubleze „hiperprotecţia” faţă de aceştia?

Florentina Niculescu: Schimbarea forţată a comportamentului social urmată de izolarea prelungită pot afecta sănătatea mentală a oamenilor în multe feluri, indiferent de vârstă. Pentru vârstnici este indicat sprijinul practic şi emoţional prin împărtăşirea faptelor simple despre ceea ce se întâmplă şi despre cum se pot proteja. Trebuie să fim conştienţi că persoanele vârstnice şi/sau cele cu declin cognitiv pot deveni mai anxioase, supărate, stresate sau chiar retrase. Este importantă modularea tonului vocii în discuţiile cu persoanele vârstnice, cum de asemenea este important ca ele, persoanele vârstnice, să simtă disponibilitatea emoţională a îngrijitorilor sau persoanelor cu care locuiesc.

Adevărul: Cât de mult ne poate ajuta tehnologia modernă în relaţia noastră cu părinţii şi bunicii noştri? Poate fi un aliat important?

Florentina Niculescu: Menţionam mai sus despre studiile din domeniul neuroplasticităţii. Acestea, împreună cu neuroştiinţa altruismului, dovedesc că orice formă de antrenament mental duce la o reconfigurare în creier, atât în plan funcţional, cât şi în plan structural. Încurajăm adulţii care au experienţă şi abilităţi în utilizarea tehnologiei să vină în ajutorul vârstnicilor şi să le explice beneficiile tehnologiei moderne. Sociabilitatea digitală se va dovedi un aliat important, acum şi în viitor. Pentru pentru persoanele vârstnice acest nou tipar comportamental este dificil, dar, atenţie, dificil nu înseamnă imposibil.

Adevărul: Cum credeţi că a fost percepută măsura din ultimele două luni referitoare la accesul limitat în stradă al celor de peste 65 de ani chiar de cei care au fost vizaţi de această decizie? Dar cea a veştii conform căreia după 15 mai, lucrurile se vor mai relaxa?

Florentina Niculescu: Cel mai dificil aspect cu care persoanele de peste 65 de ani s-au confruntat în această perioadă a fost accesul limitat la ieşirea în stradă şi distanţarea socială. Cumulate au condus la trăirea unor puternice sentimente de abandon, de inutilitate. Modul de a reacţiona în faţa unor situaţii stresante este diferit de la persoană la persoană, iar reacţiile emoţionale la ieşirea din izolare pot fi şi ele diferite. Persoanele vârstnice pot simţi o stare de uşurare după această perioada sau teamă şi îngrijorare pentru propria sănătate şi sănătatea celor dragi. Alte persoane se pot confrunta cu stări de tristeţe, manie sau frustrare, vinovăţie de a nu fi capabil să îndeplinească o muncă normală sau sarcina de părinte / bunic în timpul izolării.

Adevărul: Ameninţarea acestei pandemii va continua să aibă efecte asupra vieţii noastre şi după 15 mai. La ce ar trebui să fim atenţi, în special pentru categoriile în vârstă?

Florentina Niculescu: Pentru o societate sănătoasă ar fi de dorit să găsim modalităţi prin care să includem toate segmentele de vârstă. Să nu uităm că vârsta a treia aduce cu ea şi ceva bun. Spunea cândva filosoful elveţian Henri-Frederic Amiel că „A şti cum să îmbătrâneşti este o capodoperă a înţelepciunii şi unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi". Nu ar trebui să ignorăm greutăţile persoanelor în vârstă. Ei au nevoie de validarea şi recunoaşterea noastră pentru lucrurile care dor, fizic sau emoţional. Rolul pe care îl avem în relaţia cu vârstnicii, de copil, nepot sau de îngrijitor la domiciliu, nu le poate schimba durerea, dar îi ajută să fie recunoscători în fiecare zi pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi pentru a-şi sau a le diminua suferinţa. Recunoştinţa îi ajută pe oameni să simtă emoţii pozitive, să savureze experienţe bune, să-şi îmbunătăţească sănătatea şi să facă astfel faţă adversităţii. Iar toate astea pot avea efecte durabile asupra vieţii noastre. Beneficiul este al ambelor părţi, atât al persoanelor vârstnice, cât şi al îngrijitorului. Cercetările de specialitate au arătat că prin cultivarea unei practici de recunoştinţă în viaţa ta de zi cu zi creşte sentimentul de bunăstare, fericire şi se îmbunătăţeşte sănătatea. Dopamina, serotonina, oxitocina şi endorfinele sunt eliberate prin expresii de recunoştinţă faţă de părinţi/ bunici sau alte persoane, astfel încât noi toţi vom putea experimenta mai multă bucurie şi plăcere.

@shutterstock, medlife


 

Odată cu înaintarea în vârstă presiunea creşte. Copiii şi nepoţii nu îi mai vizitează, şuetele cu vecinii de bloc se desfăşoară doar din uşă în uşă, însă problemele de sănătate rămân aceleaşi. Cum resimt aşadar vârstnicii izolarea şi ce putem face, noi, ceilalţi, pentru a-i ajuta? Am invitat-o să ne ajute cu răspunsurile la toate dilemele noastre pe această temă pe psihologul clinican Florentina Niculescu, psihoterapeut la Centrul de Psihiatrie şi Psihoterapie MindCare din cadrul Sistemulului medical Medlife. Adevărul: Izolarea rămâne principala ameninţare pentru cei în vârstă astăzi? Asta, desigur, dincolo de contactul nedorit cu virusul în sine, care e pericolul numărul 1 pentru noi toţi, mici şi mari. Cum poate fi izolarea combătută cu succes? Florentina Niculescu: Prin natura noastră, noi, oamenii suntem fiinţe sociale, ceea ce înseamnă că legătura noastră cu ceilalţi ne permite să ne dezvoltăm, să prosperam. Ceea ce trăim astăzi cu toţii, pandemia generată de COVID 19, este un moment extrem ceea ce presupune măsuri extreme, în mare fără precedent. Distanţarea fizică este din acest punct de vedere o măsură extremă. Ce poate reprezinta o ameninţare, mai ales pentru persoanele vârstnice, e lipsa conexiunii sociale, ce poate conduce la deteriorarea sănătăţii fizice şi psihice: bolile de inimă, obezitate, hipertensiune arterială; declinul cognitiv, depresie, anxietate şi chiar moarte prematură. Este foarte important să înţelegem „biologia izolării”. Ca şi sentiment intern, vârstnicii trăiesc pierderea sentimentului de conexiune, de comunitate şi comunicare. Or, în această situaţie percepţia despre lume este complet schimbată, ceea ce va conduce la modificări ale sistemului imunitar. Vârstnicii au nevoie să se simtă utili, să aibe un sens şi un scop, şi atunci poate că ar fi indicat că ei să aibă mici sarcini zilnice. Intervalul orar alocat cumpărăturilor nu doar că invită la activitate fizica, dar mai ales previne riscurile deteriorării cognitive. Alegerea hainelor potrivite pentru vremea de afară, adaptarea la cerinţele impuse de organele statului, calculul resurselor financiare, apoi a cantităţilor necesare aprovizionării, sunt activităţi care pun în funcţiune capacităţile sănătoase ale vârstnicilor. Răbdarea, compasiunea, ascultarea şi dialogul pot fi „colacul de salvare” pe care îl putem întinde vârstnicilor în această perioadă. Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de vârstă, clinici, ONG-uri, asociaţii şi alte organisme au dezvoltat programe speciale de voluntariat. Clinicile care oferă şi servicii de consiliere au tarife speciale pentru vârstnici; programele socio-culturale şi serviciile medico-sociale sunt adaptate şi îndeplinesc cerinţele acestei categorii de vârstă. Adevărul: Informaţiile preluate din media sau de pe reţelele sociale sunt două dintre obişnuinţele care au rămas în vigoare şi pe durata carantinei. Dar au dispărut altele, cum ar fi întâlnirea fizică cu fii/fiice, rude apropiate sau cu cei pe care-i ştim de-o viaţă, cu care cei de peste 65 de ani se obişnuiseră să vorbească despre vrute şi nevrute. Cum pot fi compensate asemenea „pierderi” de către părinţii şi bunicii noştri? Florentina Niculescu: Este util să facem distincţie între izolarea socială şi singurătate. Izolarea socială este separarea fizică - obiectivă de ceilalţi oameni. Singurătatea însă este trăirea interioară subiectivă a realităţii de a fi singur, de a fi separat. Punem „sau” între cele două cuvinte pentru că sunt persoane care trăiesc un sentiment de singurătate chiar şi atunci când sunt în preajma altor persoane sau pot locui singure fără a simţi sentimentul de singurătate. Sentimentul de singurătate a fost resimţit mult mai puternic şi mai profund de către părinţii şi bunicii noştri în această perioadă. Au fost doi factori importanţi care au generat acest sentiment. Mai întâi imposibilitatea de a se întâlni cu cei dragi şi apoi imposibilitatea de a participa la servicii religioase ce generează transfer transgeneraţional. Credinţa este o resursă internă foarte puternică pentru multe persoane. Sigur că fiecare înţelege şi se raportează la credinţă într-o manieră proprie şi merită respectată ca atare. Posibilitatea de a se exprima este importantă pentru această categorie de vârstă pe toată această perioadă. Păstrarea unei legături constante prin intermediul telefonului, validarea trăirilor şi normalizarea lor sunt importante. Da, este normal să simţim furie pentru că nu putem merge la biserică în Noaptea de Înviere, da, este normal să simţim tristeţe pentru că nu ne putem vedea copii şi nu ne putem îmbrăţişa nepoţii. Sentimentele sunt negociabile. Nu sunt corecte sau greşite, bune sau rele. Odată discutate se va reduce mult din stresul perceput de lipsa celor dragi . Se vor „simţi” mai aproape. Compasiunea şi iubirea altruistă pot conduce către acceptarea, înţelegerea şi respectarea acestei stări de izolare. Este nevoie mai mult ca oricând să începem să încurajăm un comportament rezilient pentru aceasta categorie de vârstă şi nu numai. Şi acesta este un moment favorabil, mai ales prin prisma faptului că populaţia ţării noastre are o caracteristică aparte şi anume „rezistenta”, capacitatea de a fi prezentă şi de a fi conştienăă de ceea ce trăim, dar mai ales de ceea ce poate reconstrui.

Citeste mai mult: adev.ro/q9llwk