Cum pregăteşti familia pentru apariţia unui nou membru

1 2 jpg jpeg

La ce schimbări să te aştepţi

Darul de a deveni părinte este deosebit şi reprezintă unul dintre cele mai frumoase momente din viaţă. Venirea pe lume a unui copil schimbă radical dinamica din interiorul cuplului, programul cu care erai obişnuit până atunci, sarcinile şi orarul de somn.

Cum procedezi dacă mai ai un copil

Odată cu acomodarea la noile schimbări, este bine să păstrezi un climat liniştit în familie, de aceea este indicat să îţi pregăteşti copilul/copiii din timp pentru venirea unui nou membru.

Răspunde tuturor întrebărilor şi curiozităţilor referitoare la acest subiect şi oferă garanţia că nimeni nu va fi neglijat, ci toată lumea va fi iubită în aceeaşi măsură.

Etapele pregătitoare

Învaţă-l sau învaţă-i pe cei mici, în funcţie de caz, cum ar trebui să se comporte când va apărea un nou membru în familie.

Pentru a veni în sprijinul lor, povesteşte-le despre perioada în care au fost şi ei bebeluşi, despre cât de frumos e să ai cu cine să te joci, pregătindu-i astfel atât mental, cât şi emoţional pentru toate schimbările care vor apărea.

Împărţirea sarcinilor

Pentru a evita situaţia în care toate responsabilităţile ajung să cadă doar pe umerii tăi, este recomandat să împarţi sarcinile în mod egal, tuturor membrilor familiei.

Totodată, la fel de important este să îţi acorzi timp şi să nu te neglijezi. Copiii îşi doresc un părinte fericit şi se simt bine când ştiu că te pot ajuta. În acest fel, îi vei învăţa să devină responsabili şi să se sprijine unii pe alţii.