Cancerul colorectal - cum poate fi depistat timpuriu, prin teste FIT

1 jensmed jpg jpeg

Cancerul colorectal afectează intestinul gros, poate avea debut în jurul vârstei de 45-50 de ani, deşi nu este o regulă în acest sens. Ca orice alt tip de afecţiune, dacă este depistat precoce are şi şanse mai multe de vindecare. De altfel, pentru mulţi diagnosticul în sine este aproape echivalent cu o luptă imposibil de dus. Dar nu trebuie să fie aşa.

Pe principiul prevenţiei înainte de toate, există teste de screening de care pacienţii ar trebui să ştie. Mai ales cei care au avut în familie cazuri de acest gen, vor acţiona precaut şi se vor interesa de testări anuale pentru a depista timpuriu cancerul colorectal. Una din analize este colonoscopia. Doar că, pentru aceasta pacientul trebuie să se pregătească în prealabil, iar metoda în sine este una invazivă şi inconfortabilă. 

Care sunt metodele de screening pentru cancer colorectal ?

Aparte de colonoscopie, cea care permite inspectarea directă a mucoasei rectului şi a întregul colon, alte metode de screening pentru cancerul de acest tip sunt sigmoidoscopia şi clisma baritată, ambele fiind testări ce necesită pregătire în prealabil. Testele FIT sunt de asemenea metode eficiente de depistare a cancerului colorectal. Au însă şi avantajul de a fi mai simplu de efectuat, oferă precizie şi pot fi antepremergătoare unor investigaţii mai invazive precum colonoscopia. 

Teste FIT, eficiente şi simplu de utilizat 

Aţi auzit de FIT? Testele FIT (adică testarea imunologică a hemoragiilor oculte din materiile fecale) au avantajul de a fi accesibile la preţ, eficiente privind rezultatele şi practice ţinând cont de modul de utilizare. Vorbim despre teste non-invazive, uşor de realizat şi acasă. 

Concret, astfel de teste folosesc anticorpi pentru a detecta sânge în scaun. Pentru a utiliza un astfel de test nu este nevoie de o pregătire în prealabil, pacientul nu trebuie să urmeze restricţii alimentare înainte de a recolta proba necesară. 

Un test FIT disponibil în România, cu un cost accesibil, este QuickRead go iFOB. Utilizarea acestui echipament este simplă, datorită recoltoarelor, ce nu permit scurgeri. De altfel este un set ce implică o recoltare igienică. 

Oferă rezultat în cel mult un minut. Poate fi utilizat în laboratoare, dar recoltarea poate fi efectuată şi pe cont propriu. Un astfel de test este considerabil mai avantajos, pentru că pacientul nu are parte de disconfort la testare. 

Când se impune testarea?

Pe principiul mai bine prevenim decât să tratăm, testarea pentru a depista cancerul colorectal poate fi un test anual făcut, după vârsta de 50 de ani. Sau oricând mai devreme, mai ales dacă sunt deja suspiciuni ale unui astfel de diagnostic. Iată câteva simptome ce pot ridica semne de întrebare şi care fac un pacient dornic de a se testa, eliminând astfel teama unui astfel de diagnostic sau pentru a afla timpuriu dacă se confruntă cu o astfel de afecţiune: 

● Tulburări de tranzit.

● Prezenţa sângelui în scaun sau sângerare rectală.

● O senzaţie de constantă balonare.

● Crampe, dureri abdominale.

● Scădere bruscă în greutate.

Dacă este depistat în faze incipiente, cancerul colorectal are şanse de a fi tratat şi vindecat. Prin teste de screening, depistarea acestei afecţiuni permite intervenţia timpurie. Întrebaţi medicul despre aceste tipuri de teste!