Orgasm vaginal vs. orgasm clitoridian: care este mai intens
Atât timp cât simți plăcere, ce mai contează cum o obții, nu? Ei bine, contează, dacă vrei să-ți intensifici extazul explorând noi moduri de-a ajunge la orgasm.
Orgasmul este de mai multe tipuri, în cazul femeilor. Foto: Shutterstock
Știm cu toții ce este orgasmul, acel apogeu al plăcerii pe care-l simțim atunci când suntem intimi cu partenerul nostru. Nu toată lumea îl experimentează la fiecare act sexual, însă cu toții ar trebui să știm ce avem de făcut pentru a ne simți cât mai bine în dormitor. Iar primul pas care trebuie făcut este să știm de câte tipuri este orgasmul și cum îl putem obține.
Orgasmul clitoridian
Este cel mai des întâlnit orgasm la femei, cel standard, dacă îi putem spune așa. Se poate obține prin stimulare directă a clitorisului și poate fi descris ca o plăcere imediată, de scurtă durată, intensă și localizată în cea mai erogenă zonă anatomică a femeii, după cum ne informează NeuroQuantology. Orgasmul clitorian se poate obține prin masturbare – lucru recomandat, în primă instanță, pentru a afla ce și cum îți place – sau prin stimularea clitorisului de către partener.
Orgasmul vaginal
Denumit și orgasmul obținut prin stimularea punctului G, nu este întâlnit în cazul tuturor femeilor. Are loc în timpul penetrării, durează mai mult decât cel clitorian și implică întregul corp, nu este axat pe o zonă anume. Femeile care au experimentat orgasmul vaginal au mai multe șanse să cunoască și orgasmul multiplu. Punctul G este amplasat pe peretele din față al vaginului și poate fi stimulat cel mai bine când penetrarea are loc din spate. Orgasmul vaginal este mai profund şi mai intens decât cel clitoridian, fiind însoţit de o relaxare a întregului corp.
Orgasmul multiplu
Femeile, spre deosebire de bărbați, nu necesită o perioadă în care să-și revină, să se odihnească după orgasm, dimpotrivă, sunt pregătite pentru o nouă rundă de sex, cu același final fericit. Ele ating un anumit nivel de excitare, odată cu primul orgasm, și pot rămâne la acel platou mai mult, timp în care, dacă se menține stimularea, pot apărea mai multe orgasme.
Alte feluri de orgasm
În funcție de activitatea pe care o desfășori, de nivelul de excitabilitate pe care-l ai, de zonele erogene de pe corpul tău, poți atinge nivelul maxim de plăcere în fel și chip. Astfel, poți avea orgasm declanșat de sport, de exemplu. Exercițiile pe care le faci la nivelul mușchilor abdominali, coborâte apoi spre zona organelor genitale, pot declanșa plăceri nebănuite. La fel te poate face să simți și un vis erotic. Nici măcar nu trebuie să fii treaz pentru a avea orgasm, se poate întâmpla, atât la bărbați, cât și la femei acest lucru. Un vis erotic stimulează circulația sângelui în zona organelor reproductive și aduce cu sine o relaxare binevenită. Studiile arată că dormitul pe burtă ajută la obținerea unui orgasm de toată frumusețea în somn.
O altă formă de plăcere intensă este cea trăită atunci când ascultăm o melodie care ne dă fiori. Cu siguranță că vi s-a întâmplat ca piesa preferată să vă ridice părul pe brațe, să vă înfioare până la extaz chiar. O astfel de reacție se obține mai ales atunci când ascultăm muzică clasică și tempourile se schimbă brusc, ca-ntr-o eliberare plăcută, stă scris în studiul publicat în Frontiers in Psychology. Hitul Gravity, al Sarei Bareilles, ar avea un moment care te înfioară, pur și simplu, la minutul 2:50. Că tot vorbim despre piele ca de găină, putem atinge extazul și dacă suntem atinși sau sărutați pe sfârcuri sau oriunde pe piele în zonele noastre erogene.
Citeşte şi: De câte ori face sex pe săptămână un cuplu „normal”?
Știai că… Cea mai bună zi în care femeile pot avea orgasm este a 14-a zi dintr-un ciclu menstrual? Studiul publicat în Jurnalul Medicinii Sexuale arată că, în acea zi, clitorisul femeii crește cu 20%, ceea ce îi oferă șanse sporite de excitare. Să fie oare o simplă coincidență că atunci e și cea mai fertilă perioadă din lună a femeii?