Michael J Fox luptă de peste 30 de ani cu boala Parkinson. Care a fost primul simptom pe care l-a avut

27 septembrie 2022   Vedete

Diagnosticat cu boala Parkinson la vârsta de 29 de ani, actorul Michael J Fox are, în prezent, tremor intens, unul dintre principalele manifestări ale afecţiunii, şi se deplasează cu dificultate. Primul simptom pe care vedeta l-a avut a fost unul însă foarte subtil.

Foto: Shutterstock

Actorul Michael J Fox a fost diagnosticat în anul 1991 cu boala Parkinson. Atunci, actorul din „Înapoi în viitor” s-a speriat, neştiind prea multe lucruri despre boală. În 1994 însă, simptomele bolii şi-au făcut apariţia, însă nu a vorbit prea multe despre suferinţele sale.

După câţiva ani, vedeta a decis să nu îşi mai ascundă problemele de sănătate. În 1998 a pus bazele unei fundaţii care îi poartă numele şi a început să pledeze pentru găsirea unui tratament eficient pentru această boală.

„Am fost aşa de speriat! Nu ştiam nimic despre Parkinson. Cineva îţi spune că viaţa o să ţi se schimbe complet. Da? Când? Mă simt bine acum, dar atunci nu eram în stadiul de „Sunt bine acum”, ci de „O să fiu rău”. Şi abia în 1994 am început să înţeleg. Atunci am început să accept boala - şi acceptarea nu înseamnă resemnare. Înseamnă înţelegerea şi managerierea ei directă”, a declarat actorul pentru Variety. Odată cu acceptarea suferinţelor sale, actorul a vorbit de multe ori despre boala Parkinson, subliniind că l-a ajutat mult interacţiunea cu alte persoane bolnave de Parkinson şi că a învăţat să privească viaţa „printr-o lentilă de optimism şi umor”.

Vezi şi: Semne timpurii ale bolii Parkinson pe care nu trebuie sa le ignori niciodata

Care a fost primul simptom al bolii în cazul lui Michael J Fox

Boala Parkinson este o afecţiune neurodegenerativă; simptomele progresează lent. În prima etapă, manifestările sunt uşoare şi nu afectează calitatea vieţii persoanei. În etapa a doua, simtomele se înrăutăţesc, apoi persoana îşi pierde echilibrul, iar căderile sunt frecvente. În următoarele etape, persoana afectată are nevoie de asistenţă la desfăşurarea activităţilor zilnice, iar în ultima fază, pacientul nu se mai poate deplasa singur.

În cazul lui Michael J Fox, primul simptom al bolii a fost un mic spasm la degetul mic al mâinii stângi, după cum a declarat revistei People citate de express.co.uk.

În momentul în care i s-a pus diagnosticul, medicii i-au spus că nu va mai avea mobilitatea necesară mişcării decât 10 ani. În prezent, actorul se deplasează cu dificultate, ajutat de un baston.

Mai multe