Iată de câte ori ar trebui, de fapt, să mestecăm alimentele! Ştiai?

26 ianuarie 2023   Stil de viață

Se spune că stomacul nu are dinţi. Nimic mai adevărat. Acest lucru înseamnă că trebuie să mestecăm bine alimentele, gest atât de simplu, dar cu atât de multe beneficii.

Foto: Shutterstock

Digestia începe în gură, mestecarea fiind prima etapă a digestiei. Sub acțiunea salivei, care conține enzime digestive, alimentele sunt mărunțite, formându-se bolul alimentar.

Aşadar, un prim mecanism important al digestiei este mestecatul. Specialiștii recomandă să mestecăm bine alimentele, de cel puțin 10 ori pentru fiecare îmbucătură. Acest lucru ajută la transmiterea semnalelor către organele secretoare de sucuri necesare pentru digestie. Mănâncă în tihnă și alocă-ți cel puțin 20 de minute pentru această activitate. Creierul are nevoie exact de aceeași perioadă pentru a înregistra senzația de sațietate. Atunci când mâncăm pe fugă, consumăm mai mult, implicit aportul de calorii este mai mare. Evită să mănânci când ești stresat. În astfel de situații, cortizolul, hormonul stresului, duce la creșterea nivelului de glucoză în sânge.

Vezi şi: Ce boli sunt cauzate de prea mult fast-food?

Poate ajuta la slăbit?

Într-o postare recentă, medicul nutriţionist Mihaela Bilic afirmă “Cine mestecă mult și bine, slăbește!”. Iată ce mai spune medicul:

“Credeați că ați încercat totul în materie de cură de slăbit? Ei bine, diete ciudate există de când lumea și chiar dau rezultate.

Horace Fletcher a intrat în istoria nutriției sub numele de “Marele Mestecător”, folosind o metodă simplă: fiecare înghițitură de mâncare trebuie mestecată de 32 de ori! Ideea aparține lordului William Gladstone, prim-ministru britanic pe la 1880, care recomandă mestecatul drept metodă de slăbit, detox și reglare a digestiei.

Fletcher se pune pe mestecat și slăbește 20 kg în doar câteva luni. Mecanismul este simplu și corect, cu cât mestecăm mai bine, cu atât digerăm mai ușor și ne săturăm cu mai puțină mâncare. Fiecare fel de mâncare reprezintă 12-15 înghițituri și va dura 15-20min să-l consumăm, fix cât îi trebuie creierului să spună că s-a săturat! O masă completă necesită nu mai puțin de 2500 “mestecături”, așa că fie ne plictisim, fie obosim…dar sigur ne oprim”.

Mestecatul este sănătos, indiferent că vorbim de alimente bogate în fibre (cereale, fructe, legume), carne sau brânză. Fletcher recomandă să mestecam, chiar și simbolic, inclusiv lichidele (lapte, supă) și să nu înghițim decât atunci când îmbucătura de mâncare s-a lichefiat total. Eu spun că merită încercat, măcar ca exercițiu împotriva lăcomiei și impulsivității alimentare.

Mai multe