Fă aceste lucruri zi de zi, pentru a trăi cu bucurie!
Fericirea nu înseamnă același lucru pentru toată lumea, dar există un numitor comun în această privință și niște pași pe care îi poți face pentru a ajunge acolo, scrie WebMd.com.
În cartea „The How of Happiness”, de dr. Sonja Lyubomirsky fericirea este definită fericirea drept „experiența de bucurie, mulțumire sau bunăstare, combinată cu sentimentul că viața ta este bună, semnificativă și merită trăită”.
Bucuria vine și din interacțiunea cu ceilalți. Foto: Shutterstock
Deci, fericirea presupune mai multe stări, fiind compusă din bucurie, mulțumire, bunăstare plus un sentiment că viața ta este bună, plină de sens și merită să o trăiești în bucurie. Ținând cont de aceste aspecte, iată 5 lucruri pe care le poți face în fiecare zi pentru a-ți chema aproape fricirea.
Oferă bunătate
Fă ceva bun pentru cineva și observă cum fericirea crește în sufletul tău. Îți amintești zicala: „Este mai bine să dai decât să primești”? Chiar funcționează! Surprinde persoanele pe care le placi cu gesture mici și draguțe, complimente și zâmbete, vorbe bune și susținere. Nu par să fie lucruri semnificative, care să schimbe viața cuiva, dar efectul lor este pozitiv și merită să vezi cum te simți când exersezi bunătatea și observi efectul ei asupra celorlalți.
Exersează recunoștința
Creează, zilnic, o listă cu 3 lucruri care te fac să te simți recunoscător. Aceste lucruri nu trebuie să fie mari, costisitoare sau să fi fost urmarea unor decizii capitale; pot fi lucruri simple, cum ar fi o zi însorită sau o zi ploioasă, joaca împoreună cu copiii sau neopoții tăi, finalizarea unui proiect la care ții… Nu există reguli stabilite, orice lucru mic poate merita recunoștința noastră.
Nu te lua mereu în serios
Amintește-ți să te distrezi! Găsește câte o sămânță de distracție în tot ceea ce faci. Sau caută amuzamentul în mod intenționat, mergând într-un parc de distracții, la bazin unde poți nu doar să înoți, ci și să faci ghimbușlucuri, mergi la concerte, dansează și cântă, fă caraoke, nu te speria să rupi rutina cu ceva distractiv. Ești tot tu și când te distrezi, ba chiar aduci mai multă energie și bucurie în viața ta când iei lucrurile mai lejer.
Alege gândurile pozitive
Beneficiile unei atitudini pozitive includ rate mai scăzute de depresie și anxietate, viață mai lungă, o sănătate mai bună a inimii și niveluri mai scăzute de suferință. S-ar putea să gândești că ești o persoană prea experimentată ca să te „îmbeți cu apă rece”, și că nu vei putea să funcționezi așa, dar să gândești pozitiv este un obiecei pe care îl exersezi și îl înveți. Deci luptă cu negativitatea și, pentru fiecare gând negativ sau comportament negativ, găsește un echivalent pozitiv pe care să îl pui în practică.
Ai grijă de tine și răsfață-te din când în când
Întotdeauna pui nevoile și dorințele altora înaintea propriilor tale dorințe și nevoi? A te pune pe primul loc nu te face o persoană egoistă. Nu intra pe acea frecvență de gândire, pentru că este o capcană! Să ai grijă de tine este esențial și foarte necesar pentru a trăi cu bucurie. Fericirea ajunge să fie la îndemâna ta dacă exersezi zilnic acești pași, iar comportamentele și modul de a gândi pozitiv se vor dezvolta și vor deveni reflexe după o perioadă mai lungă de timp în care exersezi zi de zi.
Citește și Cum și-a menținut regina Elisabeta sănătatea și longevitatea?