De ce basmele clasice sunt mai bine înțelese de adulți

În filme, în basme, în cărți de duzină și în opere însemnate de patina timpului, sunt prezente întotdeauna două tabere, respectiv binele și răul. Pe lîngă că această confruntare directă este la ordinea zilei, fiind prezentă chiar și în viața de zi cu zi, observăm și o notă cumva mistică a acestei lupte neîntrerupte.

Din punct de vedere psihologic, lupta dintre bine și rău este cel mai bine reprezentată în teoria lui Carl Gustav Jung, legată de arhetipuri și omniprezența lor.

Una dintre succesoarele lui, Marie Louise von Franz, se apleacă asupra studiului acestor două lumi aflate permanent în contradicție. Aceasta spune, într-o analiză a modului cum psihicul uman își găsește corespondentul în psihologie, că basmele sunt o reflectare a inconștientului colectiv, concept introdus de C. G. Jung (von Franz, M.-L. (1980). Analytical Psychology and Literary Criticism. New Literary History). Analiza lui Jung asupra basmelor, subliniată de von Franz, evidențiază două tipuri de proces creativ, într-unul dintre ele, scriitorul fiind controlat de o forță superioară, care doar se face simțită, prin intermediul creatorului.

Cel de-al doilea tip de scriitor este cel care este el însuși ”păpușarul”, astfel adunînd la un loc mai multe piese ale unui puzzle și creând povestirea. Astfel, conceptul de inconștient colectiv devine necesar criticii literare, prin simplul fapt că arată cît de necesar este ca basmele să nu fie păstrate doar pentru copii, ci transmise și adulților.

Pentru că oricine a auzit de Frații Grimm și de minunatele lor basme, aceștia pot fi luați ca exemplu, iar poveștile lor, analizate. La o citire mai atentă, este sesizat faptul că, desi mesajul este unul pozitiv, basmele lor sunt pline de scene cu un grad foarte mare de agresivitate, care le pot influența negativ copiilor dezvoltarea psihică. Deşi conțin scene care evidențiază anumite trăsături negative ale societății și ale individului, copiii nu au capacitatea de a diferenția între bine și rău, motiv pentru care variantele inițiale ale basmelor sunt mult mai violente și înfricoșătoare decât ceea ce citim azi în literature pentru copii. Prin urmare, basmele sunt, din punct de vedere psihologic, adevărate izvoare de înțelepciune, dar copiii pot să înțeleagă greșit anumite scene ale acestora, învestindu-le la rangul de modele pozitive de comportament.

Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog

BIBLIOGRAFIE

von Franz, M.-L. (1980). Analytical Psychology and Literary Criticism. New Literary History, 12(1), 119. https://doi.org/10.2307/468809