De ce apar vergeturile şi cum scapi de ele

4 septembrie 2019   Stil de viață

Vergeturile sunt linii neregulate care apar de-a lungul pielii mai mult la femei decât la bărbaţi. Află de ce apar vergeturile şi ce poţi face pentru a le estompa.

Vergeturile reprezintă o problemă cu care se confruntă foarte multe femei, pe termen scurt sau lung. Deşi nu pun probleme de sănătate şi, la unele persoane, dispar în timp, vergeturile sunt percepute ca inestetice, motiv pentru care cei afectaţi  încearcă să le remedieze aspectul. Aceste linii cu aspect de cicatrice apar când pielea nu-şi poate relua forma după o creştere sau scădere susţinută (la pubertate, în cazul în care persoana ia în greutate sau slăbeşte rapid, în timpul sarcinii).

De ce apar vergeturile la pubertate şi în sarcină

Când copiii intră la pubertate, dezvoltarea lor fizică se accelerează. Cum acest proces presupune creşterea într-un ritm rapid în înălţime şi câştigarea în greutate, pielea se intinde mult într-un timp scurt, ceea ce duce la apariţia vergeturilor în cazul multor fete, în special pe sâni, fese şi coapse. În ceea ce priveşte sarcina, peste 50% dintre gravide se pomenesc cu vergeturi pe pielea abdomenului care se întinde foarte mult. Vergeturile apar şi în cazul îngrăşării sau slăbirii în ritm rapid care nu au legătură nici cu pubertatea şi nici cu sarcina.

De ce apar vergeturile dacă foloseşti corticosteroizi

Utilizarea prelungită a cremelor şi loţiunilor cu corticosteroizi poate duce la apariţia vergeturilor deoarece aceştia scad nivelul colagenului din piele. Colagenul tonifică pielea şi susţine elasticitatea, iar o diminuare duce la apariţia vergeturilor şi la pierderea fermităţii pielii.

Cum se tratează vergeturile

Unele persoane au noroc şi vergeturile le dispar singure, în timp ce altele rămân cu ele toată viaţa. Din păcate, dacă le avem, nu există un tratament eficient care să ne scape definitiv de vergeturi. În comerţ există creme, loţiuni şi geluri care promit rezolvarea problemei vergeturilor, însă eficienţa lor nu este prea mare şi efectul nu se întinde pe termen lung. Pentru unele persoane au funcţionat masajele cu ulei de lavandă sau cu produse recomandate de medic pe bază de acid hialuronic sau vitamina E.

Cum se pot preveni vergeturile

  • Păstrarea unei greutăţi sănătoase, fără pierdere în greutate rapidă sau îngrăşare excesivă
  • Evitarea dietelor restrictive care conduc spre efectul yo-yo (slăbire rapidă, urmată de revenirea la aceeaşi greutate sau chiar depăşirea greutăţii iniţiale)
  • Adoptarea şi menţinerea unui stil alimentar bogat în vitamine şi minerale, din care să nu lipsească vitamina A (ardei gras, roşii, morcov, spanac, peşte), vitamina C (kiwi, citrice, căpşuni, cătină, pătrunjel, ardei gras, roşii, broccoli) şi nici zincul (fructe de mare, carne de miel, seminţe de dovleac, leguminoase)
  • Formarea obiceiului de a bea 8 pahare cu apă zilnic
  • Câştigarea în greutate să se facă treptat în timpul sarcinii şi pielea abdomenului să se maseze zilnic cu ulei de cocos, unt de cacao, unt de shea sau unt din lapte.

Citeşte mai multe despre vergeturi, de ce apar vergeturile şi ce soluţii de tratament pot fi încercate:

Eliminarea vergeturilor în mod naturist: soluţii încercate şi garantate

Cum poţi preveni vergeturile în timpul sarcinii

Mai multe