3 secrete ale danturii strălucitoare: cum să obții și să îți menții dinții albi

17 februarie 2023   Tratamente

Sursa foto: Freepik

Odată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă, dinții pot să-și schimbe culoarea naturală, iar zâmbetul să-și piardă din strălucire. Din fericire, există mai multe soluții să obții și să-ți menții dinții albi, de la cele oferite de medicul stomatolog la remedii naturale. Iată mai jos care sunt secretele unei danturi albe și strălucitoare.

Igiena orală corectă

Poate părea un lucru evident, dar chiar este esențial să respecți regulile de igienă dentară pentru a avea dinți frumoși, sănătoși și mai albi. Placa dentară, adică acea peliculă lipicioasă depusă pe dinți formată din resturile alimentare și bacteriile din gură, este responsabilă de pătarea dinților. În timp, acumularea plăcii dentare poate să provoace apariția gingivitelor, a cariilor, iar, dacă nu este eliminată corespunzător, se poate calcifia, rezultând tartru dentar

Placa dentară nu poate fi eliminată decât printr-un periaj corect. Acesta se efectuează de minimum două ori pe zi, dimineața și seara, timp de cel puțin două minute, cu ajutorul unei periuțe de dinți cu perii moi și o pastă potrivită pentru dantura ta. 

În ceea ce privește pastele de dinți cu efect de albire, acestea au o eficacitate redusă dacă sunt folosite singure. Însă pot asigura o bună igienă dentară și să completeze alte metode folosite pentru albire dentara

Periajul se completează cu folosirea aței dentare - sau a unui duș bucal -, care te poate ajuta să elimini resturile alimentare din zonele mai puțin accesibile periuței de dinți. 

De asemenea, cel puțin o dată pe an este recomandat un detartraj și un periaj profesional, care va fi efectuat de medicul stomatolog. Detartrajul ajută la menținerea sănătății dinților, deci și la obținerea unui zâmbet strălucitor.

Albirea dentară

Pentru unele persoane, de exemplu, cele fumătoare, care sunt mari consumatoare de cafea ori care pur și simplu au o structură mai slabă a smalțului dentar, respectarea igienei orale și detartrajul regulat ar putea să nu fie metode suficiente pentru menținerea nuanței albe a dinților. În cazul lor, există soluții medicale, respectiv tratamente de albire a dinților, care pot fi făcute acasă sau la cabinetul medical. 

Astfel, în farmacii se găsesc truse de albire a dinților, pe bază de peroxid, care se aplică pe dantură cu ajutorul unei gutiere și se lasă să acționeze o anumită perioadă. Însă aceste kituri de albire a dinților acasă pot avea o acțiune mai mult sau mai puțin rapidă și ingrediente care pot fi mai mult sau mai puțin agresive. 

Medicul stomatolog este singurul în măsură să ofere soluții practice pentru albirea dentară, cu  produse de tratament adecvate. Albirea dinților profesională este o procedură care poate fi folosită doar pentru dinți naturali, nu și pe coroane sau fațete. În plus, albirea dinților nu este recomandată persoanelor care suferă de sensibilitate dentară. 

De altfel, este posibil ca aceste tratamente să provoace hipersensibilitate dentară, care poate dura câteva zile după încheierea lui. Poate să fie suficient, însă, să folosești o pastă de dinți remineralizantă și adaptată dinților sensibili, în această perioadă. 

Remedii naturale

Unele metode “de la bunica” pot fi folosite pentru menținerea albului dinților, însă nu pot înlocui periajul corect și detartrajul regulat. Printre acestea se numără:

· Bicarbonatul de sodiu - cunoscut pentru proprietățile sale abrazive, acesta este considerat un detartrant natural. Periajul cu bicarbonat de sodiu poate să fie efectuat săptămânal, folosindu-l în locul pastei de dinți. Însă nu este recomandat să-l folosești prea des, pentru că poate deteriora smalțul dinților. 

· Sarea de mare - aceasta are proprietăți antibacteriene și poate ajuta la menținerea albului dinților. Poți peria dinții cu sare de mare o dată sau de două ori pe săptămână, nu mai des. 

· Sucul de lămâie - în mod similar, acesta este o modalitate naturală eficientă pentru a preveni îngălbenirea dinților. Poți înlocui pasta de dinți cu suc de lămâie o dată pe săptămână, nu mai des, pentru că poate să afecteze smalțul dinților. 

În concluzie, pentru a avea dinți albi și sănătoși, periajul corect și detartrajul regulat sunt cele mai eficiente soluții, iar, după caz, se poate apela la albirea profesională, pentru un efect strălucitor și mai intens.

Mai multe