Terapia cu oxigen se face la recomandarea medicului
Oxigenul este indispensabil vieţii, însă anumite persoane cu tulburări respiratorii nu reuşesc să-şi ia natural cantitatea suficientă şi au nevoie de terapia cu oxigen.
Când o persoană nu primeşte suficient oxigen, va avea simptome precum respiraţie accelerată, pierderea suflului, ritm cardiac mărit, tuse sau şuierături, transpiraţie, confuzie, schimbări ale culorii pielii. E important ca, la apariţia acestor simptome, să consulţi de urgenţă medicul.
În ce boli este indicată terapia cu oxigen
Anumite afecţiuni ale plămânilor nu permit absorbţia oxigenului: BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică), pneumonie, astm, displazie bronhopulmonară, insuficienţă cardiacă, fibroză chistică, apnee în somn, alte boli de plămâni sau traume ale sistemului respirator. Pacienţilor carora li se recomandă terapia cu oxigen li se îmbunătăţeşte nivelul de energie, calitatea somnului şi a vieţii, în general. De asemenea, terapia cu oxigen poate fi folosită de persoanele care suferă de dureri de cap frecvente, iritabilitate şi oboseală extremă. Atenţie: terapia cu oxigen se face doar la recomandarea medicului!
Pentru a stabili dacă o persoană va avea beneficii clare urmând terapia cu oxigen, medicii testează cantitatea de oxigen aflată în sângele din artere. O altă metodă este folosirea unui pulsoximetru, care se ataşează pe un deget al pacientului şi care măsoară nivelul de oxigen fără ca persoanei să i se ia sânge. Nivelul normal al oxigenului este între 75 şi 100 mmHG. Un nivel de 60 mmHG sau mai mic indică nevoia de oxigen suplimentar. Nu e bine nici ca nivelul de oxigen să fie prea mare, dacă este peste 110 mmHG afectează celulele pulmonare.
Anumiţi pacienţi au nevoie ocazional de terapia cu oxigen, în timp ce alţii necesită acest tratament tot timpul, fiind nevoiţi să aibă acasă rezerve de oxigen şi chiar aparate portabile cu oxigen. Terapia cu oxigen poate fi de mai multe feluri: cu oxigen lichid sau gaz, cu oxigen hiperbaric, cu concentrator.
Oxigenul sub formă de gaz este depozitat într-un aparat mai mic, portabil, sau într-unul mai mare, pe care pacientul îl foloseşte acasă. Oxigenul lichid este mai concentrat (deci încape mai mult într-un recipient mai mic) şi este şi el depozitat într-un aparat portabil, recomandat în special persoanelor active. Aceste aparate se pot reîncărca. Concentratoarele sunt ceva mai mari, iau oxigen din camera în care sunt puse, îl concentrează pentru uz terapeutic şi înlătură alte gaze. Acest tip de aparat este mai ieftin şi nu necesită reumplere. Terapia cu oxigen hiperbaric este diferită de celelalte şi se face sub supraveghere medicală. Pentru a beneficia de tratament, pacientul intră într-o cameră presurizată, plină cu oxigen pur. Această terapia este folosită pentru vindecarea rănilor, în caz de infecţii grave sau de bule de aer existente în vasele de sânge.
Citeşte mai multe despre terapia cu oxigen:
Emfizemul pulmonar, boala care te împiedică să respiri normal