Până la ce vârstă crește penisul?

22 august 2023   Sănătate

Creșterea penisului începe în timpul pubertății, de obicei în jurul vârstei medii de 12 ani și se oprește la sfârșitul pubertății, în jurul vârstei de 18-21 de ani, precizează Health.com

Creșterea, forma și dimensiunea penisului variază foarte mult și nu există o mărime anume, considerată  „normală”. Atâta timp cât nu există nicio problemă cu funcțiile standard, cum ar fi urinare sau actul sexual, nu este nevoie să îți faci griji cu privire la dimensiune.

Creșterea penisului începe în timpul pubertății, momentul în care o persoană începe să se maturizeze sexual. Pubertatea începe de obicei între 9 și 14 ani. Cu toate acestea, este doar un interval, iar pubertatea apare uneori în afara acestor vârste.

Penisul crește până în jurul vârstei de 21 ani. Foto: Shutterstock 

În cazul persoanelor de sex masculin, hormonul testosteron crește în timpul pubertății, ceea ce provoacă mai multe modificări fizice, inclusiv a înălțimii, modificări ale compoziției corpului și apariția caracteristicilor sexuale secundare, cum ar fi creșterea părului facial și pubian.

De obicei, creșterea testiculelor este primul semn de pubertate. Începe cu modificări ale scrotului (sacul care conține testicule). Mai exact, această punguliță de piele se întunecă, se mărește și iese mai mult în afara corpului. De asemenea, pielea se subțiază și dezvoltă mici umflături și foliculi de păr. Adesea, un testicul este mai jos decât celălalt. Acest lucru este complet normal și des întâlnit.

La aproximativ un an după ce începe creșterea testiculelor, penisul începe să crească și el. Mai întâi crește în lungime și apoi în lățime (circum). Similar cu înălțimea, această creștere are loc în etape, adesea foarte rapide. Ritmul este rapid timp de câteva săptămâni, apoi încetinește înainte de a crește din nou.

Creșterea penisului continuă până la sfârșitul pubertății. Durează aproximativ cinci ani și se termina de obicei între 18-21 de ani.

Alte modificări fizice care apar în timpul pubertății includ:

·      Păr pubian

·      Păr pe față, picioare, brațe, axile și apoi pe piept

·      Modificări ale vocii (după creșterea)

·      Acnee (pentru unii)

·      Creșterea masei musculare

·      Creștere în statură (înălțime)

·      Erecțiile și ejacularea sunt mai frecvente

·      Erecțiile pot fi aleatorii și incomode

·      Ejaculări nocturne („vise umede”)

Care este dimensiunea medie a penisului?

Așa cum nu există o vârstă „normală” a pubertății, nu există o dimensiune „normală” a penisului. Dimensiunea penisului este data de genetică și hormoni.

Mediile și intervalele variază între diferitele populații dar  următoarele dimensiuni provin dintr-o revizuire sistematică a studiilor științifice și sunt: lungimea medie a penisului: erect - 13,2 cm, flasc – 9,1 cm.

Pentru a măsura lungimea penisului, începi de la bază, de la osul pubian. De acolo, întinde ruleta până la vârf.

Îți poți mări dimensiunea penisului?

Există intervenții medicale și chirurgicale care pot crește dimensiunea penisului. Când sunt eficiente, aceste intervenții necesită îngrijire medicală sau chirurgicală de specialitate. Nu există pastile, suplimente, creme, greutăți sau exerciții fără prescripție medicală, care să ofere dovezi științifice de creștere efectivă a dimensiunii penisului, scrie Health.com

Exemple de proceduri sau intervenții chirurgicale efectuate de urologi cu înaltă pregătire și calificare includ:

·      Injecție cu grăsime autologă -cu grăsime proprie

·      Filler: patru până la șase injecții, cum ar fi cu acid hialuronic (HA)

·      Proceduri de grefare cu piele sau grăsime

·      Injectare de material reabsorbabil care promovează creșterea de țesut nou

·      Implant chirurgical de silicon

Este important de reținut că acestea pot fi proceduri delicate și riscante. Numai un urolog cu înaltă pregătire ar trebui să le efectueze.

Mai multe