Există o legătură între masturbare și disfuncție erectilă?

25 noiembrie 2024   Sănătate

E o idee des întâlnită că masturbarea frecventă sau vizionarea excesivă de materiale pornografice ar duce la disfuncție erectilă. Totuși, acestea sunt mituri.

După ce ejaculezi, există o perioadă în care îți este dificil să obții din nou o erecție, numită perioada refractară. Aceasta este normală și variază de la o persoană la alta, fără legătură cu frecvența masturbării.

Ce spune știința despre masturbare și disfuncția erectilă?

Un studiu din 2023, publicat în International Journal of Impotence Research, a analizat relația dintre frecvența masturbării, utilizarea pornografiei și disfuncția erectilă. S-a constatat că masturbarea frecventă și consumul de pornografie au o asociere slabă sau inexistentă cu disfuncția erectilă.

Cu toate acestea, utilizarea pornografiei pentru mai mult de 30 de minute consecutiv a fost asociată cu un risc crescut de disfuncție erectilă, mai ales în cazurile de dependență de pornografie.

Cum influențează masturbarea sănătatea sexuală?

Masturbarea este o practică normală și poate avea beneficii pentru sănătatea ta. 

  • Te ajută să îți explorezi sexualitatea și să-ți înțelegi corpul.
  • Sprijină dezvoltarea sexuală și maturitatea.
  • Crește stima de sine și imaginea corporală pozitivă.
  • Ajută la gestionarea unor probleme sexuale, cum ar fi ejacularea precoce sau dificultatea de a ajunge la orgasm.

Dependența de pornografie poate crește riscul de disfuncție rectilă. Foto: Shutterstock

De asemenea, masturbarea poate îmbunătăți somnul și este posibil să reducă riscul de cancer de prostată prin ejaculări frecvente.

Care sunt cauzele disfuncției erectile?

Dacă masturbarea frecventă nu este cauza, atunci ce duce la apariția disfuncției erectile? Cauzele sunt de obicei multiple și pot include:

  • Factori psihologici: depresia, anxietatea sau teama de performanță.
  • Medicamente: antidepresivele și antipsihoticele pot contribui la apariția simptomelor.
  • Afecțiuni medicale: boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, diabet sau tulburări tiroidiene.
  • Alte cauze: înaintarea în vârstă, fumatul, consumul excesiv de alcool și traumele pelviene.

Factori de risc pentru disfuncția erectilă

Anumiți factori pot crește probabilitatea de a experimenta această problemă:

  • Fumatul și consumul de substanțe.
  • Colesterolul ridicat sau hipertensiunea.
  • Probleme psihologice, cum ar fi depresia sau stima de sine scăzută.
  • Afecțiuni neurologice sau utilizarea anumitor medicamente.

Cum poți preveni disfuncția erectilă?

Nu toate cazurile pot fi prevenite, dar unele obiceiuri sănătoase te pot ajuta:

  • Renunță la fumat și limitează consumul de alcool.
  • Controlează-ți tensiunea arterială și diabetul.
  • Adoptă o dietă sănătoasă, bazată pe cereale integrale, lactate cu conținut scăzut de grăsimi, carne slabă și multe fructe și legume.
  • Fă cel puțin 30 de minute de activitate fizică zilnic.

Când ar trebui să consulți un medic?

Dacă ai dificultăți în obținerea sau menținerea unei erecții, ar trebui să vorbești cu un medic. Poate fi stresant să discuți despre această problemă, dar disfuncția erectilă este comună, iar tratamentele sunt disponibile.

Primul pas este să discuți cu medicul tău de familie. Acesta poate să îți recomande un specialist, precum un urolog, și să îți sugereze teste suplimentare, cum ar fi analize de sânge sau ecografii.

Disfuncția erectilă nu este o problemă de nerezolvat, iar ajutorul unui medic îți poate îmbunătăți semnificativ viața sexuală și bunăstarea generală.

Sursa: Health.com

Mai multe