Persoanele care îşi rod unghiile ar putea avea această tulburare

Roaderea unghiilor este un comportament adesea ignorat, deşi este relativ frecvent. Dar de ce unele persoane au acest obicei? Iată ce spune psihologia!

Onicofagia este termenul medical pentru obiceiul compulsiv de a-ţi roade unghiile.

În timp ce mulți oameni recurg la acest comportament ocazional, în momente de stres sau plictiseală, pentru alții acest obicei devine dificil de controlat și poate chiar provoca leziuni semnificative ale degetelor.

Roaderea unghiilor: un semn al ADHD?

Un studiu publicat în Iranian Journal of Medical Sciences a arătat că persoanele care își rod frecvent unghiile au mai des anumite tulburări psihologice asociate.

Printre comorbiditățile observate se numără tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), tulburarea de opoziționism provocator, tulburările de anxietate și anumite tulburări de dispoziție.

Autorii subliniază, de asemenea, că acest comportament apare frecvent la persoanele cu mai multe dificultăți emoționale sau comportamentale.

Cercetătorii subliniază, de asemenea, că obiceiul de a-ţi roade unghiile coexistă adesea cu alte comportamente repetitive, cum ar fi scrâșnitul dinților sau smulsul părului.

Pentru specialiști, aceste obiceiuri au un lucru în comun: oferă o ameliorare temporară a tensiunii interne. Cu alte cuvinte, onicofagia este mai puțin o problemă legată de mâini și mai mult o strategie, adesea inconștientă, pentru gestionarea disconfortului emoțional. Această funcție de autoreglare explică de ce obiceiul poate persista ani de zile, în ciuda dorinței persoanei de a renunţa la el.

 Semn de tulburare obsesiv compulsivă

În Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, roaderea unghiilor este clasificată în categoria tulburărilor obsesiv-compulsive și înrudite.  

În prezent, literatura de specialitate consideră roaderea unghiilor un „comportament repetitiv centrat pe corp”. Onicofagia răspunde unei nevoi de ameliorare imediată a tensiunii, frustrării sau agitației mentale.

Comportamentul poate oferi o senzație temporară de calm, care contribuie la persistența sa. Această asociere cu tulburarea obsesiv compulsivă explică de ce sunt utilizate unele abordări terapeutice similare, inclusiv terapii cognitiv-comportamentale și tehnici de inversare a obiceiurilor, care sunt considerate acum cele mai eficiente intervenții.

Foto: Shutterstock