Ce se întâmplă dacă stai la soare după ce ai facut o operaţie

14 iulie 2022   Ce te doare

Orice intervenție de chirurgie estetică, indiferent dacă este din motive medicale sau din dorința de înfrumusețare, vine și cu restricții și măsuri de precauție de care să ții cont, avertizează medicul Cristian Nițescu, doctor primar în chirurgie estetică și Doctor în Științe Medicale. Iar dacă ne referim la perioada verii, regulile sunt foarte stricte.

În primele săptămâni de la o intervenție chirurgicală, riscul de complicații sau de cicatrici inestetice este amplificat atât de căldură, cât și de expunerea directă la razele soarelui.

”În primul rând, orice intervenție chirurgicală produce inflamație locală, este o reacție firească, însă expunerea la soare o poate accentua. În plus, modificările de pigment inerente în cazul băilor de soare pot accentua culoarea în cazul cicatricilor, iar acest lucru nu este doar pe o perioadă scurtă, ci ar trebui protejată zonă până la un an. Nu mai vorbim de arsuri solare, acestea ar trebui evitate în orice condiții, dar după o intervenție chirurgicală o arsură poate provoca reacții adverse locale severe”, explică medicul Cristian Nițescu.

Citeşte şi: Top 5 greşeli de evitat dacă îţi doreşti o operaţie estetică

Evită expunerea la soare după o operaţie!

Așadar, dacă ai avut recent o intervenție chirurgicală, pentru a avea parte de o recuperare ușoară și rapidă, ar fi bine să eviți expunerea la soare. Mai mult, în momentele în care trebuie să ieși din casă, medicul recomandă articole de vestimentație care acoperă complet corpul și cremele cu factor mare de protecție, care sunt oricum indicate pe perioada verii. Toate aceste limitări și restricții post-operatorii fac ca cei mai mulți pacienți să aleagă sezonul rece pentru o intervenție estetică. ”Atunci când vorbim de intervenții chirurgicale care nu mai pot fi amânate, de afecțiuni care ne pun viața în pericol, sigur că nu există îndoială - sănătatea este pe primul plan! În ceea ce privește intervențiile estetice, aici flexibilitatea este cu totul alta. Astfel, avem intervenții pentru care timpul de recuperare este mai mic, precum mărirea buzelor, o liposucție laser sau clasică în anumite zone care de regulă deranjează, mai ales atunci când purtăm costum de baie. Alte tipuri de intervenții, mai sofisticate pot fi făcute vara, dar după ce pacienta a fost deja în vacanță la soare și la mare”, a adăugat medicul Cristian Nițescu.

Dr. Cristian Nițescu, doctor primar în chirurgie estetică și Doctor în Științe Medicale.

Mai multe