Ce este boala inflamatorie pelvină şi cum se tratează
Boala inflamatorie pelvină poate afecta uterul, ovarele şi alte zone ale aparatului reproducător feminin. Ce este boala inflamatorie pelvină, cum se previne şi cum se tratează?
Multe femei care suferă de boala inflamatorie pelvină nu au simptome, dar, dacă acestea apar, pot varia de la uşoare la severe. Printre semnele acestei afecţiuni se numără: durerea în zona pelvină, febra, oboseala, sângerările între menstruaţii, cicluri neregulate, dureri în zona anusului, durere în timpul contactului sexual, urinare frecventă, vărsături, scurgeri vaginale neobişnuite. Simptomele pot fi asemănătoare cu cele ale altor boli, precum chistul ovarian, apendicita, endometrioza, aşa că e necesar un consult medical pentru a stabili cauza precisă. Netratată, boala inflamatorie pelvină poate duce la complicaţii, printre care problemele de fertilitate.
Ce este boala inflamatorie pelvină şi cine se află la risc
Această afecţiune presupune inflamarea organelor reproducătoare feminine şi poate duce la formarea de cicatrici cu striaţii fibroase care apar între ţesuturi şi organe. Boala inflamatorie pelvină afectează în special tinerele active sexual sub 25 de ani (este mai frecventă la femeile cu vârste între 15 şi 29 de ani), femeile care au mulţi parteneri sexuali şi nu folosesc prezervativul, cele care fac des duşuri vaginale.
Din ce cauze apare boala inflamatorie pelvină
Afecţiunea debutează în general cu o infecţie de cauză bacteriană, fungică sau cu paraziţi, care apare în vagin şi se întinde spre cervix şi ovare. Dintre acestea, infecţia cu chlamydia şi gonoreea sunt cele mai frecvente cauze ale bolii inflamatorii pelvine. Riscul de a face această boală este crescut de anumiţi factori, precum: naşterea, avortul sau pierderea unei sarcini, dacă bacteriile pătrund în vagin (infecţia se răspândeşte mai uşor dacă cervixul este deschis), dispozitivele intrauterine contraceptive, o biopsie de endometru, apendicita (dacă infecţia se întinde spre pelvis).
Ce tratament este indicat pentru boala inflamatorie pelvină
După diagnostic, medicul va iniţia un tratament cu antibiotic (metronidazol, doxiciclină etc.) pentru boala inflamatorie pelvină, care va dura aproximativ 14 zile. E important să se urmeze întru totul recomandările medicului şi să se respecte numărul de zile pe care acesta îl indică pentru tratament. Dacă e vorba de mai multe bacterii implicate, e posibil ca pacientei să i se recomande două antibiotice. Dacă pacienta cu boala inflamatorie pelvină este însărcinată sau are simptome extrem de severe, e probabil ca medicul să recomande spitalizarea şi tratamentul intravenos. În cazuri rare, dacă există un abces sau afectarea trompelor uterine, este nevoie de intervenţie chirurgicală.
Atenţie: în cazul în care boala inflamatorie pelvină este provocată de o boală cu transmitere sexuală, e important ca şi partenerul pacientei să se trateze! Contactele sexuale nu vor fi reluate decât după încheierea tratamentului.
Citeşte mai multe despre ce este boala inflamatorie pelvină şi cum se tratează:
Boala inflamatorie pelvină: cum se manifestă şi care sunt cauzele ei