Ce obiect din baie îți poate îmbolnăvi familia?

4 decembrie 2024   Sănătate

Potrivit experților de la PlumbNation, citați de The Sun,  un obiect periculos din baie ne poate afecta sănătatea, dacă este fabricat din PVC.

Majoritatea perdelelor de duș sunt fabricate din PVC (clorură de polivinil), un tip de plastic care conține aditivi pentru a-i îmbunătăți flexibilitatea și durabilitatea.

Cabinele de dus câștigă popularitate, dar perdele de duș sunt înca foarte des întâlnite și cele din PVC pot fi dăunătoare sănătății. Foto: Shutterstock

Cu toate acestea, când perdelele de duș din PVC sunt expuse la căldură și umiditate, cum se întâmplă în timpul unui duș, ele pot „elibera compuși organici volatili (VOC) și alte substanțe chimice nocive în aer”.

Acești compuși includ ftalați, organostani și dioxine, iar expunerea prelungită la aceștia poate duce la probleme de sănătate precum iritații ale pielii, probleme respiratorii și chiar dezechilibre hormonale.

Alte riscuri

Există și riscuri cancerigene  menționate de experți, deoarece „expunerea pe termen lung la dioxine a fost asociată cu un risc crescut de cancer”.

Pe lângă efectele asupra sănătății, perdelele de duș din PVC au și un impact semnificativ asupra mediului.

„Producția și eliminarea PVC contribuie la poluarea mediului,” au explicat experții de la PlumbNation. „În timpul producției, substanțele chimice nocive sunt eliberate în aer și apă, iar eliminarea necorespunzătoare poate duce la infiltrarea acestor substanțe în sol și apă subterană.”

În loc să folosești o perdea de duș din PVC, alege unele făcute din materiale precum poliester, bumbac sau cânepă.

Dacă nu poți evita PVC-ul, există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a reduce riscurile asociate.

  • Asigură-te că baia ta este bine ventilată.
  • Curăță perdeaua de duș regulat pentru a preveni formarea mucegaiului și colonizarea cu fungi.
  • Ia în considerare înlocuirea perdelei de duș la intervale regulate.

Un purtător de cuvânt de la PlumbNation a declarat: „Schimbarea perdelelor de duș cu alternative mai sigure nu trebuie să fie costisitoare. Caută perdele fabricate din materiale care nu conțin substanțe chimice nocive și sunt accesibile ca preț.”

Oprește mucegaiul

Experții de la Plumbworld au identificat si nominalizat pentru publicația The Sun, câteva obiceiuri zilnice care pot crește riscul apariției mucegaiului:

1.  Prosoape ude pe podea. Umiditatea crescută favorizează mucegaiul. Atârnă prosoapele și covorașele la uscat și spală-le regulat.

2.  Nu ventilezi. Un ventilator de evacuare reduce nivelul de umiditate din baie. Folosește-l în timpul și după duș timp de 20-30 de minute.

3.  Ignorari scurgerile mici. Chiar și scurgerile minore pot cauza daune mari și pot favoriza apariția mucegaiului. Repară-le rapid.

4.  Ții perdelele sau ușile de duș închise. Acest obicei păstrează umezeala, favorizând apariția mucegaiului. Lasă-le deschise după utilizare.

5.  Depozitarea excesivă de produse. Cutiile și sticlele înghesuite blochează fluxul de aer și creează locuri umede unde se poate dezvolta mucegaiul.

Investind într-o perdea de duș din materiale mai sigure, cum ar fi bumbacul sau poliesterul, vei proteja sănătatea familiei și vei reduce riscurile asupra mediului.

Sursa: The Sun

Mai multe