Iată cum mai poţi folosi cojile de lămâie!
De cele mai multe ori, folosim pulpa lămâielor, iar coaja acestor fructe o aruncăm. Încă aceste coji au numeroase întrebuinţări în gospădărie, pe care este bine să le cunoşti.
Soluţie de dezinfectat
Unul dintre cele mai simple moduri de a folosi cojile de lămâie este să le adaugi într-un borcan mare, pe care îl umpli cu oţet distilat. Lasă să se îmbine cele 2 ingrediente câteva săptămâni, după care scoţi cojile de lămâie, iar soluţia obţinută o poţi folosi pentru curăţarea, degresarea şi dezinfectarea suprafeţelor. Pentru aplicare mai uşoară, pune soluţia într-un recipient cu pulverizator.
Truc împotriva mirosurilor neplăcute
Dacă nu mai scapi de mirosul de usturoi sau de ceapă de pe mâini, masează-le cu coji de lămâie. Împotriva mirosului neplăcut din coşul de gunoi, pune un recipient mic cu coji de lămâie lângă locul unde stă găleata. Acelaşi truc îl poţi aplica şi pentru un miros proaspăt în frigider.
Redă strălucirea robineţilor
Coaja de lămâie, care mai are şi puţină pulpă, poate fi folosită pentru a şterge robineţii de la baie sau bucătărie. Acest truc ajută la îndepărtarea calcarului, redând strălucirea.
Ţin furnicile departe
Dacă ai probleme cu furnicile şi vrei să le ţii departe de casa ta, pune în practică un truc simplu. Aşază coji de portocală pe pervaz sau în locurile prin care acestea îşi fac apariţia în casa ta. Mirosul de lămâie nu este pe placul acestor insecte, acest truc dând rezultate şi contra gândacilor şi puricilor.
Cojile netratate, bune şi pentru infuzii
Cojile de lămâie sunt bune şi pentru sănătate. În acest scop, alege lămâile netratate chimic. Infuzia din coajă de lămaie este indicată în afecţiunile digestive (diaree, colon iritabil, dischinezii biliare). Se prepară astfel: în 250 ml apă care clocoteşte se pune coaja mărunţită de la 1 lămâie, după care se acoperă 5 minute şi se strecoară. Se consumă zilnic 3 căni de infuzie caldă, după mesele principale.
Citeşte şi: Foloseste lamaile pentru detoxifierea organismului
INFO
După ce descojeşti lămâia, pătrează coaja la congelator; o vei folosi când vei avea nevoie de ea.