E vremea pentru grâu încolţit!

29 noiembrie 2019   Frumusețe din natură

An de an, pe 30 noiembrie, în ultima zi a lunii, românii sărbătoresc Sfântul Andrei. În această zi, se pune grâu la încolţit, un obicei care îţi arată dacă vei avea noroc şi sănătate în viitor.

Tradiţia din popor spune că, dimineaţa, fiecare membru al familiei trebuie să pună grâu la încolţit, în recipiente diferite, şi fiecare trebuie să aibă grijă de recolta sa până la sfârşitul anului.

Prevesteşte viitorul

În ziua de Anul Nou, în funcţie de cum a crescut grâul, vei afla cum va fi norocul tău în anul următor, dar şi starea de sănătate. Dacă grâul a crescut înalt şi are fire groase, se anunţă un an benefic şi prosper. În zona rurală, grâul crescut în volum şi înalt le dă sătenilor motiv să viseze în viitor la recolte bogate pe câmp şi în livezi.

Aşa procedezi!

Speli grâul sub un jet de apă rece, apoi îl laşi 1 oră, chiar 2, într-un vas cu apă călduţă, pentru a avea timp să germineze. Între timp, pregăteşti recipientul în care urmează să-l plantezi. Grâul se poate planta într-un ghiveci cu pământ, dar la fel bine poate creşte şi dacă este aşezat pe un pat de vată. Indiferent de metoda aleasă, ţine grâul în apropierea luminii naturale, pentru a se dezvolta frumos, şi evită să stea în bătaia curenţilor de aer rece sau a celor de aer cald, de la calorifer.

În ghiveci...

Dacă preferi să pui grâul la încolţit într-un ghiveci cu pământ, ai nevoie de un vas nou, fără crăpături sau găuri de scurgere. Pune în el pământ pentru flori – de grădină amestecat cu turbă –, presară un strat de grâu şi acoperă totul cu un rând subţire de pământ. Udă bine la final.

...sau în vas cu vată

De departe, această metodă de a planta grâul este cea mai simplă. Pur şi simplu la baza unui vas pui un strat generos de vată, îl umezeşti bine şi apoi presari grâul. Vata permite absorbţia apei şi încolţirea cu uşurinţă a plantei. Peste boabe pui un alt strat de vată subţire şi uzi din abundenţă.

Mai multe