5 motive să faci gargară cu sare, bicarbonat şi salvie

15 martie 2025   Remedii naturiste

Încă de la primele semne ale durerilor de gât, încearcă remediile naturale pentru a le ameliora. Printre cele mai cunoscute şi eficiente sunt gargarele. 

Pentru gargare se foloseşte de obicei un lichid nici prea cald, nici prea rece; acesta este fie o infuzie, fie apă în care se dizolvă sare sau bicarbonat, cel mai adesea. Se toarnă în jur de 240 ml din acest lichid într-un pahar, apoi, în faţa unei chiuvete, se înclină uşor capul în spate, astfel încât faţa să fie paralelă cu tavanul, lucru care permite lichidului să ajungă şi să acţioneze la nivelul gâtului. Se ia o gură din lichid, fără a se înghiţi, şi se face gargară în jur de 30 de secunde - 1 minut. Se aruncă lichidul, iar în cazul în care se foloseşte o soluţie antiseptică, se recomandă clătirea gurii după gargară.

5 avantaje ale gargarelor

1. Ameliorează durere de gât. Încă de la primul semn de disconfort la nivelul gâtului, gargarele ajută prin calmarea iritaţiei locale.

2. Reduc inflamaţia, prin eliminarea iritanților locali.

3. Combat germenii. Gargara poate anihila germenii din gât, ceea ce poate accelera procesul de vindecare și poate preveni complicațiile ulterioare.

4. Hidratează mucoasa gâtului. Lichide precum apa sărată şi infuziile din plante pot hidrata gâtul, ceea ce este benefic pentru ameliorarea durerilor locale.

5. Prevenirea infecţiilor. Gâtul este poarta de intrare pentru diverşi agenţi patogeni, iar „spălarea” acestora prin gargare poate preveni infecţii precum cele respiratorii.

Apă sărată, contra roşului în gât

Gargara cu apă sărată are efect antiinflamator, antiseptic şi antibacterian şi aduce ameliorare în atenuarea disconfortului care însoţeşte infecţiile respiratorii sau amigdalita. De asemenea, poate îndepărta mucusul acumulat în tractul respirator și în cavitatea nazală. Soluţia pentru gargară se obţine de 1 linguriţă de sare de mare la 1 ceşcuţă cu apă călduţă. Gargarele se pot face din oră în oră, până la ameliorarea disconfortului local.

Bicarbonatul reduce iritaţiile

Pentru că are proprietăţi alcaline, bicarbonatul poate ajuta la neutralizarea acidităţii de la nivelul gâtului şi la ameliorarea iritaţiei locale. Prin acţiunea antiinflamatoare, gargara cu bicarbonat este indicată şi faringită sau amigdalită. Soluţia pentru gargară se obţine amestecând 1 linguriţă cu bicarbonat de sodiu într-o cană cu apă caldă.

Salvia, scut natural contra bacteriilor

Pentru că are proprietăţi antibacteriene şi antiinflamatoare, salvia este o plantă potrivită pentru gargare, deoarece atenuează durerile de gât, precum şi alte probleme ale cavităţii bucale precum gingivita şi stomatita. Se pune 1 lingură de salvie în jumătate de litru de apă fierbinte şi se lasă să se răcească. Gargarele cu infuzie de salvie se fac de 2-3 ori pe zi.

@Shutterstock

Mai multe