Ticurile la copii: de ce apar. Ce spune medicul psihiatru

23 mai 2022   Copii

Ticurile la copii pot apărea în urma unei traume sau ca urmare a unei stări anxioase. Unele dispar în timp, altele capătă alte valențe. Atunci când încep să le schimbe radical viața, e necesar să ajungem rapid la medic.

"În dezvoltarea psihică a copiilor, ticurile pot fi momente tranzitorii, care apar în situaţii emoţionale intense, precum intrarea în colectivitate, atunci când copilul se desparte de părinţii pentru prima dată, când se întâmplă ceva major.

De exemplu, cel mic are o căzătură într-o zi, care este puţin mai severă, şi plânge excesiv. Atunci părinţii pot observa în următoarele săptămâni nişte ticuri banale, precum clipitul, frecatul la nas sau ticuri la nivelul buzelor", a spus medicul Bogdan Fiţiu la Antena 3.

"Dacă un tic dispare în 2, 3, 5 săptămâni, nu trebuie ca părintele să se îngrijoreze foarte mult. Aceste ticuri tranzitorii pot apărea atunci când copilul este mai anxios”, adaugă specialistul.

Situația se schimbă atunci când copiii dezvoltă ticuri complexe. Dacă îi vedem că întrerup activități plăcute din cauza lor , trebuie să ne îngrijorăm. “Încep să fure din dezvoltarea copilului.

“Atunci când, de exemplu, ridicatul din umeri și strâmbatul din nas încep să se asocieze cu un tic vocal, cum ar fi dresul vocii, repetarea unor silabe, emiterea unor sunete asemănătoare animalelor, ar trebui să ne îngrijorăm şi să mergem rapid la medic”. 

Ce afecţiuni ascund ticurile asociate cu anumite sunete

De obicei, ticurile se asociază cu situaţii emoţionale sau cu anxietatea. În rare cazuri pot ascunde tulburări neurologice și apar în urma unor infecţii. “Dacă ticul nu a fost asociat cu o infecţie atunci urmărim prezenţa lui în mai multe situaţii. Ne uităm dacă copilul a avut o emoţie şi ne adresăm medicului când depăşește o perioadă de şase săptămâni”. 

Anumite ticuri pot fi comportamente de liniştire, precum rosul unghiilor sau datul din picior. Pot să apară în situaţii stresante, în timpul unui examen, când suntem puşi să răspundem la tablă, în situaţia în care suntem puşi să vorbim în public.

“Atunci când ticurile sunt prezente pe o perioadă mai mare de timp,  le vedem cum evoluează de la o vârsta la alta, altele dispar şi vin altele noi, trebuie să ne adresăm unui specialist. Adulţii şi adolescenţii pot avea ticuri şi pot dezvolta o tulburare de tip tourette", a mai spus medicul psihiatru.

Mai multe